Un șarpe…

ASEARĂ, DE LA MISHU, am dedus,

Că un șarpe camuflat,

Cu două limbi distincte, în același cap,

Gând rău, Țării, i-ar fi pus,

Și la EST, ȘI la Apus.

Și tot pe surse, am aflat,

Că una din limbi, ce asupră-ne tună,

Ar fi tot din zona volgo-hună

Nu ascund, că m-am crispat,

La vestea ce am aflat.

M-am înfiorat, o spun,

Când destul de imprudent, veștii, am asociat,

Tot un zvon, la fel de mizerabil și periculos.

Tinzînd a fi destul de veninos.

Anume.., că românul este   parșiv și laș.

Și dacă nu era, tot într-un tren,

Tot  de români ultraplin,

Mi-aș fi spus dezamăgit,

Că e hulă de străin.

Acum, zău, privind totul cu măsură,

Oricât de porc ai fi la gură,

Trenul nu e bătătură,

Când spurci,cu tot ce ai în gură.

De-aceea, mâhnit, o spun:

-Drag isteț,  nețesălat, român;

Mai ține-ți  limba pe acasă ,

Măcar, să nu afle toți  vecinii,

Câte veninuri  ascunzi,

În țeasta ta,  sărăcăcioasă.

Onu

Publicitate