Retrăiri!

În intimitatea percepției mele intuitive politice, nu mă îndoiesc nici o clipă de atașamentul  yoghin samadhic,  al salariaților fruntași ai Antenei 3 , față de mantra americană, a Ambasadei acesteia, rostită rar, ca memento, slujitorilor săi  fideli.

Îi înțeleg pe acești slujbași, în aspirația lor pentru Deveselizarea României, în Paranoia contra Rusiei. Singurul care –mi pare necontaminat de această americanizare a A3, este Mircea Badea.

Poate datorită integrității minții sale, neinfluențată de grozăviile comploturilor rusești, împotriva României, în cei câțiva ani, plini,trăiți ca Ambasador de tatăl soției sale, la Moscova.

Îl înțeleg,pentru că  întâmplarea a făcut, ca nici mintea mea crudă de copil, să nu se lase influiențată  de propaganda turbată împotriva chiaburilor și a moșierilor români.

Îmi amintesc, încă înfiorat, de atingerea obrajilor mei, de pielea delicată și caldă, a degetelor moșieriței  pe care am cunoscut-o  când eram copil.

Ce unde de duioșie, mă cuprindeau, când simțeam atingerea fină,  a degetelor catifelate ale acesteia, când  întâmplarea mi-a scos-o în cale.

Băiețeii au întotdeauna, în preajma Eternului Feminin, trăirea specificului sufletesc  al Farmecului unic, al Aurorei Boreale.

Cred că efectul acestui  fenomen luminos unic,  poate fi perceput numai  în vecinătatea femeii care te impresionează și care-ți impune.

Atunci, O Doamne, ce miraj luminos, îți devine clipa.

Dar, este momentul să mă trezesc, din  reveria trăirilor copilăriei asupra feminității.

 Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s