Poveste cu tâlc despre comunicare

Nu mi-ar strica un asemenea obicei zilnic!
Onu

Zâmbetul Soarelui

În Grecia antică, Socrate era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat şi care i-a spus:

–Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?

–Stai o clipă, îi replică Socrate.

–Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei.

–Trei?

–Aşa este, a continuat Socrate.

–Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

–Nu, spuse omul.

–De fapt doar am auzit despre el.

–E-n regulă, zise Socrate.

–Așadar, în realitate, tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să…

Vezi articolul original 138 de cuvinte mai mult

Publicitate

Doi români…

Privesc uimit pe fereastra apartamentului. Mă uit, surprins,  atras de zgomotul de tăblii trântite. Cineva se mută din bloc. Zgomotul, îl produce unul din manipulanți, de parcă ar arunca lemne de foc, despicate.

Este totuși mobila cuiva, merită puțin protejată. Foarte interesant, cât pot fi unii indivizi, indiferenți, față de semenii  lor  Și, probabil, tocmai aceia sunt plini de o exigență aberantă.

Poate că, politica abundă de asemenea deșeuri . Indivizi care după ce își încarcă urna cu voturi, devin nepăsători, față de valoare simbolică a acestora.

Acum, când scriu, mă întreb dacă  electoratul, realizează rolul de forță vitală activă, în responsabilizarea  celor pe care i-au ales.

Adică, să-i tragă de urechi, precum justiția , contravenienții .

Nu cred,că, o dată aleși, Păcălicii Scenei Politice, pot mima  îndeplinirea funcției, pentru care  au primit mandatul încrederii politice. Este ca o ne returnare a împrumutului , gratuit primit. Aparent…, pentru că  pierderea, adeseori, este greu de recuperat.

Dovada?

Stagnarea  mizeriei salariale.

Cum de, Politicienii unor țări, măresc nivelul de trai, al propriilor cetățeni?

Să  fie un mister divin, un pact pervers,  diabolic?

Foarte ciudat!

Onu

AGENTURILI…

N-am avut probleme cu Ceaușescu,  în afara faptului de a fi discutat aspecte controversate ale proiectelor mele.

Și asta, dacă  un patriot tipic de-al nostru, prin felul comunistoid, ușor accesibil înțelegerii lui Ceaușescu, nu mă punea în situața de a-mi  reaviza o lucrare în execuție.

Și unde credeți.., chiar la Comitetul Central, în prezența Tovarășului. Dar, de ce agenturili? Străine, desigur!  Era expresia lui preferată, pentru care sunt convins, trăia clipe de groază. Simțea probabil, pericolul perfid pentru țară, al acestei sintagme. Și cu toate păcatele lui comuniste, nu pot să mi –l închipui pe Ceaușescu, nepatriot.

Însuși Nicollo Mchiaveli, avea o prețure specială pentru patrioți, despre care spunea că merită tot sprijinul,  în conducerea Țării, pe care o iubesc.

Dar nu despre Ceaușescu, mi-am propus să scriu, ci despre faptul că de când a apărut formațiunea politică USR, retrăiesc sonoritățile accentului rusesc, din 1944.

Cu deosebirea că este un accent stricat, străin, de parcă vorba lui Ceaușescu, ne-ar fi  invadat agenturili străini.

Vor continua, oare, defrișarea pădurilor,  vânzarea de terenuri arabile și alte bogății, pe care le înstrăinăm într-o veritabilă sinucidere congenitală?

Onu

PLAGIAT? CACA-MACA!

Și dacă titlul pare grobian, eu sunt mândru de el, ca român, pentru că, este o încercare de a ieși din șanțul odios al mentalității noastre de oratori la Tribuna Șanț.

Veți crede despre mine, că nu sunt bun român? Puțin îmi pasă de credința voastră, atâta timp, cât nu vă veți fi încercat puterile, de a scrie o teză de DOCTORAT.

În rest, lătrăi la lună, știind-o prea departe, pentru a vă trozni  mutra calomniatoare.

Trebuie să fii cel puțin o javră scheunătoare de cuvântul plagiat, atâta timp cât nu ai avut capacitatea de a te gândi la o teză de doctorat.

Români contra Români, ne avertiza A. Păunescu, asupra acestei metehne naționale.

Impotenți, contra virili, l-aș parafraza eu cu convingere.

Și mai nostim este faptul  că printre tărăboiști, unii nici nu-și urmează profesia pentru care și-au irosit tinerețea.

Pastorul protestant Gâdea, și-o fi păstorit supușii, măcar un sezon?

Să nu fie și această schimbare de direcție,ceva similar tot devierii de la normalitate?

Oare nu ar fi cazul schimbării macazului atitudinal?

Și în care să inducem și câteva elemente de moralitate prin  exemplul personal?

Onu

Șerpi…

Îi cunosc din copilărie, pentru că am crescut în Împărăția apelor, mediul lor preferat de existență.  În Mozambic, unde întâlnirea cu ei, putea fi mortală, am trăit cu această spaimă, la fiecare traversare a Pădurii tropicale, mediul lor propice de existență.

Mișcarea fiecărei frunze, a fiecărui fir de iarbă , îmi dădeau fiorii întâlnirii mortale a vreunui șarpe. Poveștile despre mușcătura otrăvită a șarpelui, erau teribile.

Începeai să te umfli, de la locul mușcăturii și,  în scurt timp, mureai în chinuri groaznice. Asta, în cazul în care nu aveai  în trusa medicală personală, injecția cu ser antivenin.  Mi-am amintit aceste lucruri, aseară, la Antena 3,  ascultându-l pe politrucul USR, al cărui rictus , părea o glandă plină cu venin mortal, de șarpe tropical.

Nu pot bănui  cui îi este pregătită această otravă, dar instinctiv, am simțit nevoia prudentă, să  schimb postul.

Și să decid, să nu mă sinucid, la votul din decembrie, anul acesta.

Onu

AURA

Foarte interesant, o puștoaică, al cărei nume, din discreția care mă caracterizează, nu-l voi pronunța, și-a lăsat aura, pe blogul meu.

O aură puternică, plină de personalitatea specifică oltencelor, un curcubeu strălucitor, care mi-a însorit ziua mohorâtă de iarnă, nehotărâtă să-și facă apariția. Curcubeul care a însoțit vizita acestei oltencuțe, mi-a înseninat camera cernită.

Sunt , omenește, derutat!

Să-i mulțumesc?

Să o îmbrățișez virtual?

Să-i rămân recunoscător?

În tulburarea sufletească, nu pot să-i răspund  decât prin aceste rânduri de gratitudine.

 Onu

ASTĂZI…

Azi, nu am idei, numai tristețe.

Și,intens- neputincios, constat,

Că prin nimic, nu ne deosebim.

Trăim, și-mpărtășim stări prea multiple,

Ce-n bule de iluzii, ni se sparg.

O consolare, plină de moral, îmi oferă Pușa.

E poate tot îndemnul  Atotputernicului, ce controlul a scăpat, și-și zice:

-Lasă-i Doamne, să se descurce, visând,

Că Tu, preadarnic,  doar din Paradis, i-ai aruncat.

–Lasă-i să -și înșele închipuirea,

Că  neiubind.., ei pătimesc.

Trimite-le iluzia că în lume,

Ar  fi mai bine, dacă

Iubirea,  pe bune, ar exista.

Nu-i dezamăgi, prin Clericul tău devotat,

Că telefonatul , cu orice preț, e un păcat.

În fond, și telefonul,  e tot lucrarea ta

Când, prin suflarea Universală,

Pe om, l-ai hăruit,

Cu al descoperirilor păcat.

Mai lasă de  la  tine, și Tu, Doamne,

Că răul, nesfârșit, din oameni,

Tot prin suflarea ta Divină, e  insuflat!

Așa că astăzi, fără suprema-ți  Operă Creștină,

Nu pot, știi , să mă bucur, cum soarele străluce ,

De parcă aș fi cu mine, împăcat.

 Onu

O, tu, Cristină…

Tu, Cristină, mi se pare,

Sau ești nespus de frumoasă?

Fruntea, o coloană-templu greacă,

Ochii, zâmbitori, sclipiri de lună,

Iar gura, fructă de mușcat,

Sub zâmbet senin de lună

Nu știu, fată, de-i păcat,

Dacă de când cu zâmbetu-ți astral

Mintea mi-a cam fost luată,

Bănui, de un tulcean val.

Te privesc, și nu pot crede

Să deții, cumva, talismanul  neliniștii?

Au, mintea mea vrăjită,

De lumina chipului tău, însorită,

Sufletul, mi-a înrobit?

Spune, rogu-te, ceva,

O vorbă simplă, să îmi fie lege

De vraja  privirii tale,

Mintea, un pic, să mi-o deslege.

Iar eu, solemn, am să-ți promit,

La gestul tău,

Să mă leg lui Dumnezeu

Vecinic, să rămân, Supusul tău.

Onu

Aș vrea ca din neant…

Aș vrea ,ca din neant, s-o readuc

Să retrăim minunea clipei, din trecut

S-o văd cum din nou scrie

Închipuindu-mi, că iar, discret -tandru, îmi șoptește:

– Nu fii trist, exist, și chiar dacă, prin scris, nu mă exprim,

De tine, și de dor, sufletul, îmi este iarăși plin.

Ades, mă mir și eu ce mi-a venit

Să-ți fi cerut într-o suflare, să ne fi-ntâlnit.

Deși, privind discret, retroactiv,

Momentul meu trăit, de fericire,

Nu a fost  probabil,  decât imaginativ.

Nu te-am sărutat, cum aș fi vrut,

Doar  tandru, te-am mângâiat, în preludiul de sărut.

-Nu te-am lăsat, cum aș fi vrut,

Să mă înăbuși în sărutul apăsat, pe gât,

Iar dacă, azi, făptura mea , înfiorat te cheamă,

E pentru că și eu, în mine aprig plâng.

Să nu ne fi-mplinit Iubirea,

Așa cum ne-o șoptise, cu duioșie, firea.

Onu

Cauza…

Adeseori, m-am întrebat, de ce noi românii, avem unul din cele mai scăzute niveluri de salarizare. Mă nedumerește faptul,  că, nu ne lipsesc darurile umane, ca și naturale.

Zilele acestea, de când cu sintagma ,mită electorală, lansată de  PNL, la adresa PSD, am avut ca o revelație, în înțelegerea aestui paradox, un veritabil  blestem național.

Noi, licheaua din noi înșine,ne opunem propriei realizări.

Argument decisiv, îmi stă furia turbată a unor liberali, împotriva unor social democrați, de a fi fost cu un pas, mai inteligenți politic, decât ei, și de a fi propus un lucru fundamental, pentru reducerea acestui decalaj umilitor, între români și români. Este incredibil, cât de leprozier, poate perverti sufletul omului, competiția politică.Te uiți la ei, mai nedumerit ca un neuropsihiatru, și te întrebi ce virus nou, o bântui românimea.

Mă chinuie un gând.

Să nu fie iar cumva, mâna rușilor. De ce să nu fie cât mai  flămânzi românii, să le vândă lor, rușilor, pământul  românesc ?

Ce contează că Rusia este cea mai mare țară din lume?

Lăcomia nu are margini, cum nemărginită este și propaganda maniacal-obsesivă  antirusă, pe care o mârâie unii, printre stropii tulburi de salivă.

Asta este: obsedați de rating și de campania electorală turbat desfășurată.

Mă întreb nedumerit, dacă la unele viețuitoare patrupede,   există liberalism, și cum s-o manifesta  la cele din jungla  ecuatorială.

Onu