O, tu, Cristină…

Tu, Cristină, mi se pare,

Sau ești nespus de frumoasă?

Fruntea, o coloană-templu greacă,

Ochii, zâmbitori, sclipiri de lună,

Iar gura, fructă de mușcat,

Sub zâmbet senin de lună

Nu știu, fată, de-i păcat,

Dacă de când cu zâmbetu-ți astral

Mintea mi-a cam fost luată,

Bănui, de un tulcean val.

Te privesc, și nu pot crede

Să deții, cumva, talismanul  neliniștii?

Au, mintea mea vrăjită,

De lumina chipului tău, însorită,

Sufletul, mi-a înrobit?

Spune, rogu-te, ceva,

O vorbă simplă, să îmi fie lege

De vraja  privirii tale,

Mintea, un pic, să mi-o deslege.

Iar eu, solemn, am să-ți promit,

La gestul tău,

Să mă leg lui Dumnezeu

Vecinic, să rămân, Supusul tău.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal Poezie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s