Arhiva zilnică: 12 decembrie 2016

TRISTEȚE POLITICĂ

De ieri seară, sunt foarte trist. Presimțeam că doamna Alina Gorghiu va demisiona. Tristețea mea, provine din faptul că nu o voi mai vedea îmbăindu-l  în insulte,  pe penalul  Liviu Dragnea.  Și nu că o credeam, ci, pentru faptul că nu o înțelegeam. Eu credeam că mustața domnului  Liviu o preocupa, deși sunt destui mustăcioși, și  în PNL.

Capriciu de doamnă, îmi spuneam, împăciuitor.  Din păcate, spiritul premonitoriu al Onorabilei Doamne, simțea  electoral, că domnul respectiv, o va învinge.. Păcat. A dovedit intuiție, dar nu și tact politic. Acum, poate, cine știe, ar fi devenit prieteni politici.

Pentru că  și în politică există prietenie. Dar se numește atracția respectului reciproc.  Un fel de circumstanțialitate, ca în mijlocul de transport în comun.

Iar democrația este un mediu oportun, de circumstanțialitate în conviețuirea politicilor inteligente, prin sinceritate diplomatică.

Un exemplu magistral de diplomație, a demonstrat Talleyrand, când, după ce Napoleon, într-una din crizele-i specifice de enervare, i-a spus:

-Nu ești decât un ciorap de mătase, plin de fecale.

La care, cum credeți că a reacționat, abilul diplomat?

Cu o reverență specifică momentului, a părăsit încăperea, ca afară, la ușă, să explodeze într-o apreciere civilizată:

-Ce păcat, că un om atât de mare, are semenea ieșiri!

După care, s-a comportat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Bine, veți spune, dar doamna Alina Gorghiu nu este Talleyrand!

–Așa este, voi răspunde, dar politica subtilă, impune  standarde  comportamentale rafinate, chiar dacă nu suntem francezi!

Priviți, spre pildă, la Primărița Capitalei, Gabriela Firea! Alt comportament, nu?

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet