Nevoia de minciună

Încerc  să profit de o clipă de liniște, dar telefonul, mi-o spulberă cu apelul  lui armonios.

Răspund, și o voce  rafinată, mă salută ceremonios., după care, aud..:

– Vă sun din partea…

O întrerup delicat, tușind ușor  răcit:

-Îmi pare rău, Domnișoară, dar nu pot onora nici o invitație, deși mi-era dor de o plimbare cu o persoană agreabilă. Sunt la începutul unei răceli simpatice, și asta mă obligă să nu pot ieși din apartament.  Dacă spre binele pe care presupun că mi-l propuneați, mi-ați face o vizită m-ați ajuta foarte mult. Ce credeți?…

Pauză…, după care:

-Cu multă plăcere, dar mai am câteva ore de program.  Veți rezista să nu tușiți forțat, în tot acest timp?  Răspunsul că s-a  prins, este evident.

Mai mult, după intonația discret ironică, simt și oarecare simpatie.

Percep nota glumeață:

-Dar.., Onorabile Domn, veți reuși să mă așteptați, fără să tușiți atît de chinuitor, ca să putem  conversa liniștit?

Îmi simt rezervele de glumă credibilă, epuizate, și tusea îmi trece brusc.

 Click aud cum se închide liniștit, telefonul. Am rămas cu o ușoară deziluzie, de parcă se conturase ceva, aievea.  Privesc nedumerit receptorul, și-mi spun nedumerit.:

-Oare se poate glumi așa frivol, cu tusea omului?

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s