PALAVRE…

Cum nu mă pot lipsi de informația televizată, aseară, a trebuit  să suport avatarurile stupidității  unor participanți, invitați probabil pentru momentele de amuzament, spre deliciul și al realizatorilor.

Este drept, românul plictisit să mai audă minciuni, sub forma unor negații și acuze, ne-a scutit, la alegeri,  destul de hotărât, de sursa penibilă, a balastului verbal respectiv.

Dar tot mai există momente picante de rizibil politic, pe care perseverează să ni le servească ,scăpații prin ciurul exigenței electorale.

Așa că aseară, m-am amuzat și indispus concomitent, la prestația impetuoasă, a unor liberali și usriști.  Dacă plictisit, încercam să nu-i mai văd, și închideam ochii,tot îi distingeam , prin accentul românesc stâlcit.

Al  usristului, desigur, că liberalii, după câte am auzit, ar avea ceva vechime politică națională.

Spre șansa mea , solicitarea administratorului să plătesc întreținerea nouă, m-a  scos din tensiunea stupidă.

După.., la redacția A3, au intervenit ascultătorii, care i-au luat la trei păzește, pe cei doi neaveniți.

Și, deși meschin pentru mine, m-am liniștit!

Rușinat de minima decență rămasă, mi-am admis scuze, că față de imbecilitatea ostilă, nu poți  rămâne indiferent.

Deși, tot de-ai noștri, i-au votat!

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s