Arhiva zilnică: 24 decembrie 2016

PUTEREA GÂNDULUI…

A început să mi se facă silă, de ifosele invidioase, antiDragnea, ale domnului Iohannis.

Dar nu despre fleacuri, vreau să scriu, ci despre ceva ce mă îngrijorează.

Am observat o putere teribilă, a gândului meu.

Spre pildă, privind dezinvoltură relativ malițioasă a doamnei Oana Stancu, m-am gândit în consecință, cum ar arăta căzând pe scenă.

Așa simplu, poate împiedecându-se de emoție. Nu mi-am uitat bine gândul, și apare pe scenă, Irina Loghin, cu echipa sa muzicală. Cred că Oana, fire sensibilă ca și mine, s-a emoționat și nu și-a mai urmărit pașii. .Aceștia, necontrolați,  au dat unul peste altul, împiedecând-o într-o căzătură de tot spectacolul.

–/Na, c-am făcut-o și pe- asta/,  a spus ea , ridicându-se cu demnitate venusiană., și adunându-și pantoful, care-i sărise ușor nedumerit, din picior.

Verificarea  tocului, fiind în ordine, Oana a început să asculte , cât de liniștită, o fi fost,  minunatele colinde.

Acum, când scriu, parcă îmi pare rău de gândul năstrușnic,care a trântit-o spre hazul meu imbecil.

Gândul este totuși o putere de luat în seamă!

CRĂCIUN FERICIT, TUTUROR!

Onu

Reclame

6 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.