Gabriela Stănescu

Când nu mai speri ca de tristețe, să fii iertat, apare o închipuire.
Cu ochii plânși și adumbriți de o durere,

Învăluindu-te-ndelung în pauzele de tăcere.
Încet, încet, stavila din suflet, cedează, se înmoaie.
Și simți,cum norul de tristețe, la rândul său, devine ploaie.
S-a întâmplat, în ziua-n care,
O fată, virtuală, pe nume Gabi, prietenia, mi-a solicitat.
Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Poezie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s