Arhiva zilnică: 3 martie 2017

Sub vesta mea…

Sub vesta mea, bate o inimă blândă și caldă.

Scria  un  fioros gangster, cu propriul sânge, curs din rănile cu care-l ciuruiseră, polițiștii din Chicago, de  pe acoperișul unui zgârie nori.

Îmi scapă numele său, și nu cred că era Al  Capone.

Unul mai micuț, poate.

Iată, că până și  o inimă de gangster , poate deveni blândă și caldă.

La noi, se bate multă monedă, despre frauda financiară, sub formă de mită, abuz și neglijență   în serviciu, și, mai  cine știe, în afară de ce află Presa, cu mijloacele specifice ei.

Nu mai rețin, dacă tipul respectiv, cu inimă blândă și  caldă, a  fost reanimat, spre progresul Americii, dar cred că da, după cât de slugarnic se comportă unii de la noi,

adică, Antena 3, față de spiritul american.

Poate că, o clonare, cu câteva gloanțe, ca altădată la americani, ne-ar face și nouă, o inimă mai blândă și mai caldă, față de veniturile minime și medii ale românilor.

Tot aseară, îi vedeam pe unii îngrijorați, față de perspectiva unei  modificări a UE.

Nu prea am înțeles tâlcul , pentru că, vezi, Doamne, trebuie să ai o minte de jurnalist,  brici, nu alta.

Onu

 

Reclame

2 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet