Filozofare de Gâgâ

Nu putem acuza pe nimeni, pentru efervescența de a scrie. Este o nevoie a creierului uman, de a-și exprima personalitatea. Cred  că a nu simți această nevoie, este echivalent cu  dezastrul  inerției  la iubire.

Să nu ai sensibilitatea scrisului este de neacceaptat pentru mine, cititorul de mesaje risipite laborios pe pereții clădirilor. Și asta, cu cât sunt mai proaspăt curățate și îngrijite. Mie îmi infirmă teoria nu știu cui, că am proveni din maimuță. De fapt, traversând ocazional, jungla, nu am văzut trunchiuri de arbori, pictate.  Poate că maimuțele care se ițeau cu strigăte stridente, din spatele acestora,  nu erau încă maimuțe , ci doar păreau? Poate și mâzgălitorii de pereți, nu sunt oameni,  poate talentul acelor derbedei, irumpe, într-o criză de distrugere a curățeniei, poate  zace în ei, geniul derbedeismului netratat?

Aci însă, mă contrazic, și-mi spun: dar ce pot fi, că doar în Țară, nu avem maimuțe? Încerc, pentru a-mi aduce   oarecare credit, să accept , că sunt maimuțe și maimuțe, iar printre români, există oameni și zugravi. Și cum pe la țară, nu prea  am văzut asemenea manifestări artistice, încep să cred că totuși, orașul este mai evoluat ca satul. Sau, mai degrabă, în rural, există o altă etică?

O  problemă de filozofare de Gâgă, pentru mine.

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s