Miau

–Miau, îmi spune Pușa, pisica mea, în timp ce mănânc  niște brânză cu smântână.

-Ce vrei, dragă? Ți-am dat și ție!

Mă privește nedumerită, și continuă . Nedumerit, o mângâi pe cap. Ea mă împunge mulțumită cu urechile , și toarce ușor.

Am înțeles, mă ruga să o mângâi.

Mă gândesc, ce mult semănăm noi oamenii cu felinele, și cum ne influențează ele.

Simt nevoia să torc și eu ba, să o mai și împing drăgostos, cu capul. Îi place, și îmi răspunde, cu aceeași  candoare, torcând ușor. Ascultând-o, revăd momente de tandrețe, și cad pe gânduri. Simțindu-mă departe, miaună tors, a atragere de atenție.

O aud plăcut, din depărtarea visării, dar ea nu realizează. Mă atenționează delicat, printr-o mușcătură fără colți înfipți în piele. Tresar ușor, simte că am priceput, și se rostogolește vioi, în pat, pe spate.

Îi place răspunsul meu, și îmi mulțumește, printr-o somnolență fin toarsă, cuibărindu-se mulțumită, sub brațul meu.  Mă ridic ușor, să nu o trezesc, și privesc pe fereastră, trecătorii. Printre ei, niște domnișoare înalte, foarte vorbărețe la telefon.

Instinctiv, mă întreb dacă ele ar fi capabile de senzualitatea pisicii mele, dar nu resimt emoția afirmativă.

Într-adevăr, fetele înalte, au ceva băiețos în ele, nu transmit emoția intimității senzuale. De ce oare? Poate că în realitate, căldura lor sufletească, o generează, dar în trecerea pe stradă, lasă în urma lor, o briză ușor răcoroasă.

Să fiu subiectiv  dezavantajat?

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s