Japoneza

Năzuința mea de a cunoaște O FATĂ CU OCHI OBLICI, ERA CÂT PE CE, SĂ SE ÎMPLINEASCĂ , ACUM CÂTEVA ZILE. M-A ÎMPIEDECAT O ROMÂNCĂ. Vorba vine, pentru că după mine, era o mahalagioaică de cartier, pusă pe gâlceavă, cu orice preț.

Intru într-un magazin, să plătesc o factură . Trei case, trei cozi.

Mă așez cuminte, la  una din ele.  Alături, la altă coadă, un chip cu trăsături specific asiatice.

Intru nonșalant în vorbă, întrebând-o :

-Asia?

 Îmi răspunde prompt, cu zâmbetul specific orientului.

-Japonia!  Cu bruma schilodită de engleză, încerc înjghebarea unei conversații. Delicat, fata îmi răspunde, într-o română ca engleza mea. Eu renunțasem la coada  unde, înaintea mea,  era o așa zisă doamnă de cartier.

Locuitor de cartier și eu, comit eroarea fatală de a neglija prezența doamnei dinaintea mea, din rândul la care renunțasem, și merg la o casă unde se terminase rândul. Ghinion, așa zisa doamnă, credea că este dreptul dânsei, și după ce-mi servește o morală  specifică,  se înfige la casă, înaintea mea.

 Nu-i răspund, să nu fac o impresie neplăcută japonezei, și merg la casa unde așteptasem înainte. Plătesc, și mă gândesc revoltat, la stafidă. Revoltă atât de îndrăcită, încât am uitat de japoneză. Mi-am amintit câteva clipe după, dar m-am jenat să revin la magazinul respectiv, să reiau discuția distrusă de concetățeana mea simandicoasă.

 Și acum, îmi rod unghiile, de ciudă.

 Vă imaginați?

 O japoneză surâzătoare, încântată poate, de un exercițiu de conversație în limba română.

Onu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s