Arhiva zilnică: 19 Iunie 2017

Fără titlu

Pentru că, de fapt, nu știu ce voi scrie. Despe ce, despre politică? Despre sintagma de pericol național, maimuțărită de toți invitații talk-show-rilor?

Nu spun că mi-e rușine uneori, că sunt român, pentru că, dacă aș afirma-o vreodată, păcatul ar fi de neiertat, față de mine însumi. Nu, dar mă tem, că alături de mulți dintre semenii mei, sunt dominat de un complex de inferioritate națională.

Un complex perfid, asemenea unei stări imunitare precare, în fața căreia, orice microb la pândă, mă poate ataca, folosind tupeul hoțului de a profita de momentele de neatenție..

În fapt, dacă îmi programez trei mese zilnic, dar nu le respect, și mă paște un ulcer, cine este de vină?

Va pierde Nația un imbecil față de sine?  Dacă medicul mi-a prescris un program zilnic de mișcare, iar eu îl încalc nonșalant,  fiind obișnuit că așa este de când lumea , medicul dacă este unul valoros, și-și respectă profesia, implicit sănătatea pacienților săi, poartă vreo vină că eu   sunt un imbecil târâie-brâu?

Nu este onorant pentru El, să-mi spună să nu-l mai frecventez, dacă nu-i respect recomandările? Iar dacă eu nu-i respect decizia, și dau buzna în Cabinetul său, nu are dreptul să mă invite, pur și simplu, să părăsesc  Cabinetul?  Ce fac atunci? Mă cuibăresc , asemenea unui virus în saloanele unui Spital?

Mi-am pus aceste probleme de raționalitate, până la absurdul situației, că aș fi un Premier, într-atât de nepotrivit pentru funcția respectivă, încât nici nu mi-aș da seama, fără o verificare competentă, din partea unei  Comisii de specialiști în managementul multi ministerial.

Oricum, indiferent de aprecierile și comentariile  Comisiei, mi-aș consulta Eul și Soția, de protecția cărora sunt convins, și dacă-mi  vor spune , că deja, n-am  demonstrat capabilitatea necesară, atunci, până să fi trecut aproape o jumătate de an, invocând un motiv de sănătate , nu mentală,  desigur,  îmi voi fi dat demisia.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.