Zăpușeală

Afară este o căldură de cuptor. La înapoierea din oraș, nu-mi găseam cheile de la  intrare, și , pentru o clipă, am avut senzația, că mi s-a topit creierul.

Speriat să nu-mi curgă prin urechi, mi le-am controlat, într-un gest  reflex.

Șansa mea a fost, ca întotdeauna, să apară un vecin, cu cheile gata pregătite.

Încă  mă aflu sub imperiul emoției trăite, dar încerc să scap de ea, scriind.

La înapoierea din oraș, am cumpărat o carte, ciudat întitulată:

/ Viața amoroasă a lui Ceaușescu/.

Știu că unii cititori mă vor dezavua, pentru că-l voi privi pe acesta ca pe un bărbat, dar, îmi amintesc  de faptul că în adolescență, lectura mea preferată a fost a vieților oamenilor mari din Istorie.

Pornind cu Cezar, Napoleon, Churchil, Roosevelt,Hitler, Stalin și Lenin, lectura vieții  nici unuia  din cei care și-au marcat existența, cu toate atrocitățile trecerii lor prin timp,  nu mi-a scăpat. Nici celebritățile Revoluției Franceze, precum, Danton, Robespierre, Marat,  Mirabeau și alții, nu mi-au dat pace.

Acum, însă, altceva nu-mi dă pace. Și nu cred să fie efectul  Soarelui.

Ci, mai degrabă, o sechelă  congenitală, a unora, de a se crede îndreptățiți cu orice ocazie, să se dea deștepți.

Reluând aceeași marotă, și înfofolindu-o cu trențele gândirii lor semidocte..

Nu știu câți din organizatorii unor talk-show-uri,  au măcar habar de dimensiunea domeniului în  care se bagă. Și apoi, ca unul care află că doar își închipuia că știe să înoate, după ce l-a luat vârtejul, așteaptă șansa prostului, ca să-l vadă cineva, și să-l salveze de la înec.

Cam astfel, văd eu, în esență unele talk-show-uri de pe la noi. Ce contează că proștii, ca mine, avizi de ceva ce li s-ar părea lor inteligent, le asigură audiența bănoasă cinstit.

Aseară, spre pildă, Dana Grecu, despre care nu știu ce habar are de cultură, încerca, pe măsura dimensiunilor sale de femeie guralivă, să –mi inducă vinovăția de plagiat, asupra noului Premier al României.

Modă de maimuță autentică, din jungla mozambicană. Când traversezi  jungla, din nimic, te trezești cu o ploaie de gesturi specifice de amenințare, cu pumnul, cu schimonoseli și țipete.

Și asta, pentru că, uneia i s-a părut, că tu ai plagiat traseul altei mașini, care  traversase înaintea ta, Jungla. Apoi, dacă la tratezi cu disprețul  indiferenței, ne preocupat de specificul maimuțărelii, se potolesc, și  își încheie spectacolul penibil, cu aere de demnitate, pe care, după ce le-ai văzut manifestarea, nu mai cutezi, să-ți irosești vremea, când ai avea atâtea de văzut.Revenind la plagiat, ar fi bine de știut, de către cei care țin în gură maimuța plagiatului, că orice teză de doctorat, trebuie să cuprindă două capitole fundamentale:

Unul de referințe bibliografice, în legătură cu tema abordată, și altul, la fel de important, conținând rezolvarea originală a autorului temei lucrării .

Este evident, că în primul capitol, nu poate fi vorba de originalitate, și nu poate fi caracter de compilare, prezența celor scrise în el. Dacă, poate, din neglijența  conducătorului de doctorat, candidatul nu a trecut sursele bibliografice, nu pot  considera  faptul, ca un plagiat. Este regretabil, că aceste acuze  comunistoide, mai persistă în mentalitatea noastră spirituală, dacă de asta o fi vorba, și nu de prostie ignorantă.

Sau de semințele de floarea soarelui, ronțăite de unii neica nimeni, pe marginea șanțului Societății.

Ca să discuți despre doctorat, trebuie, cel puțin, să ai habar cum se obține.

                                                             Onu

Publicitate