Am citit expresia, pe undeva, și mi s-a părut, că folosind-o, voi părea mai deștept decât îmi închipui eu, în nesăbuința orgoliului personal. Acum un an și ceva, după decesul soției, îi împrumut cuiva o carte.
–Până când? Mă întreabă el !
-Fără termen, până o citești. Adică, sine die, cum spuneau latinii!
A trecut anul, a mai trecut ceva și din următorul, și îl întreb pe individ, dacă a citit cartea.
–Da, îmi răspunde el ,încântat.
-Atunci, te rog să mi-o restitui!
-Dar mi-ai dat-o sine die!
–Întocmai, fără termen precis, să o poți citi în liniște,și să-ți extragi și niște notițe, din ce-ți place.
Mi-a stat pe limbă, să nu-l întreb, dacă nu cumva, și-a făcut biblioteca de care se laudă, din cărți împrumutate de la alte cunoștințe, cum sunt și eu.
Dar, întrucât mi-am propus, să evit zona conflictuală, m-am abținut cu succes.
Nu sunt sigur, dacă-mi voi recupera cartea.
Și nici de la fratele său.
Cred că aceluia, o să-i propun să-i cumpăr una cadou, în locul alei mele.
Sunt însă destul de derutat, de întrebarea:
– Uitarea îi ajută pe unii, la acumulare/îmbogățire?
Onu
