Greutate

Când ești trist, nimic nu contează. Totul este fără emoție. Nici zâmbetul, nici desăvârșirea.

Cauți  în zadar ceva ce-ți este propriu, ce s-a pierdut definitiv.

Undele vieții, par fără vibrație, fără personalitate, fără o noimă existențială. Lumina devine cenușiu- lăptoasă, fără unduirea bucuriei. Privești în pustiu, fără speranță. Telefonul, nu mai sună,este lipsit de vibrația trăirii.

Nu mai pulsează bucuria sunetului în receptor:

-Bună Onu , sunt eu Corina. Sper că nu te deranjez. Și convorbirea își continuă melodia bucuriei de a ne fi auzit.

Acum, aștept, deși,  știu că nu o voi mai auzi niciodată.

Și tăcerea.., mă sperie mai rău, ca în clipele, când eram pe cale să ne certăm.

Aș da orice, pentru  pericolul unei asemenea clipe. Măcar unul, măcar o halucinație!

Este apăsător, tare greu, fără tine, Corina!

Onu

Publicitate

IN MEMORIAM

 

Azi, telefonic,  am aflat, că Doamna CORINA SEIN,  DIRECTOAREA  EDITURII EXCELSIOR ART,   din TIMIȘOARA, a plecat în altă lume. Nu-mi  vine să cred, dar știu că astfel de glume, nu se fac.

Poate și unde, nu vreau să accept ideea.

Sufletul și mintea,  îmi sunt secătuite.

Nu vreau să admit știrea, dar nu pot rezista revoltei pe care o trăiesc. Prin Prietenia cu Corina, am confirmat, fără voie, faptul că virtualul, nu există decât  ca o noțiune informatică.

Pentru că,  între noi doi, a existat o legătură, ciudat de palpabilă. Coincideau până și momentele când voiam să ne auzim telefonic.  De altfel, aceste impacturi ale dorinței de a ne auzi și a ne bucura de existența reciprocă, deveniseră  un modus vivendi , exclusiv al nostru.

Nu cred să mai descopăr o Prietenie de Diamant, precum a CORINEI.

Mintea, îmi este secătuită de plecarea  SA.

Sper să fie într-o lume mai apropiată de rafinamentul  său sufletesc.

Onu

Condoleanțe tuturor prietenilor și colaboratorilor , care i-au fost aproape, în momentele de cumpănă!

După televizor

Televizorul  este un bun mijloc de informare și de relaxare.

Dar cu o condiție. Să nu mai prezinte atrocitățile bestiale, care au avut loc în țară și în lume, fără a lua o atitudine de  dezacord ferm. Sau,  ca o compensare pentru civilizație, știrile ar trebui să fie însoțite de suplimentul, că făptașii criminali, au fost exterminați ad-hoc.  Scriu sub efectul  veștii, că în   ultimul an parcă, în România ar fi fost ucise, mi-e și frică să rostesc cifra, un număr impresionant de femei,  în conflicte casnice.  Oare să fim cu omenia la pământ? Reacționăm ca animalele?

Respectul de semeni, ca  operă a divinității,să nu mai existe?

Oare omenie să fie faptul de a lăsa criminalii în viață? Civilizație?! Creșterea populației?

Deseori,  mă întreb dacă  evoluția Americii, nu are o justificare în necruțarea fărădelegii.

După cum, la fel de stupid, mi se pare  să-i ronțăim pe cei care au reușit în viață, fără doar și poate, prin capacitatea  lor aritmetică. Au știut să facă bani, să-i numere, și să-i  înmulțească.  Dar, pentru  că, nu mă duce mintea, măcar să le înțeleg creativitatea în afaceri, mă leg de tot soiul de prostii, cu o șubredă bază de raționalitate.

Și conchid fălos, indiferent de penibilul în care mă plasez, cu ifosele mele de  politruc evaluator,  că  s-a  furat.  Privind toate aceste ipostaze, nu mă mai mir, că ni-o  iau alții,  înainte.

Știu că lăcomia cere audiență, dar asta, nu trebuie să inhibe, spiritul de inițiativă antreprenorială,   care îi bântuie rareori, pe unii din semenii noștri, fie ei X , Y sau Z.

Onu

Zamfir

Aș vrea să scriu, dar nu-mi vine în minte titlul. Pentru că, zadarnic îl scriu. Când să continuu, o iau gândurile razna, iar de titlu, se alege praful. Așa că, mai bine nebotezat. Va fi ca o piesă folclorică, acceptată de toată lumea, fie ea deputat, sau altă guralivitate aleasă în Parlament. Spre pildă, aseară, mi-am propus să iau lumină,de la niște invitați ai  A3, printre care, și unul, pe nume Zamfir.

Un tip, aparent  rezonabil, cu o personalitate ușor disimulată, sub masca  decenței.

-Bine, veți spune, și ce-i cu asta?

–Nu-i mare lucru, dar dacă tăcea, deputat rămânea. Așa, ca în vorba bătrânească:

-Dacă tăceai, cu deștu, nu te arătai!

Concret, nitam- nisam, ca să grăiască și el ceva, a făcut aprecieri nefavorabile asupra Doamnei Ministru de Interne, Carmen Dan.

Reproșul amarnic, era că, Doamna Ministru, a așteptat pe niște jurnaliste tinere, să răspundă întrebărilor inerente. Dacă n-am înțeles ca și deputatul respectiv, Doamna Ministru, trebuia să se comporte la nivelul funcției, ușor distantă, puțin arogantă, disprețuitoare la adresa unor puștoaice jurnaliste.

Mă rog, într-o manieră parvenitistă!

Nu cred că prețiosul deputat , zis  Zamfir, și-a realizat GAFA MONUMENTALĂ.

Ar fi probabil, o performanță, pentru intelectul său, dar  cred că puștoaicele jurnaliste, n- ar avea decât de câștigat, dacă l-ar ignora pe infatuatul  dipotat.

Noțiunea de Deputat, incumbă respectarea celor care nu s-au păcălit, votându-l ca pe un personaj onorabil.

Onu

Devălmășie

Nu mai înțeleg nimic!

Cine, pe cine, mănâncă, în Țara asta? Presa, o pricep. Mâncătoria de știri , o are ca vocație din naștere. Doar n-om fi toți românii, oameni de presă?

Probabil, n -aș fi un bun om de presă.

In the first, pentru că nu-mi place pălăvrăgeala.

Apoi, nici nu știu, dacă ei, care vorbesc tot timpul despre bani, câștigă ceva, ca să le crească apetitul pentru temă.

Și mie-mi place să ascult cancanuri, și, de ce să nu recunosc, le savurez imaginativ.

Dar asta, probabil unde nu am vocație de cancanist.

Poate e mai bine așa. Cine știe cât aș fi mai suferit, eu fiind maladiv de gelos.

Adevărul este că nu știi de unde apare ispita.

Se poate și un capriciu al clipei. Îți este indiferentă o persoană, și nu observi, cum șuierul respirației, din te miri ce, te aruncă în norii de un alb lăptos, de pe bolta cerească.

Nici nu percepi bine situația, și ești deja înlănțuit în fiorii păcatului.

Eu îi spun păcat, așa cum undelor seismice, li se spune cutremur.

Există ființă, să nu fi trăit cutremurul sufletesc?

Eu, nu cred, să existe!

Onu

Premierul

Ieri, Mihai Gâdea a luat un interviu Premierului  Mihai Tudose.

Modest, sobru, asemenea celui care știe ce are de făcut, și nu se pune problema unor  neîmpliniri, Premierul, a răspuns cu nonșalanță întrebărilor .

Am remarcat și degajarea rigorii  răspunsurilor Ministrului Finanțelor, argument că  în colaborarea cu Premierul, atmosfera este relaxată, eficientă.

Poate că este și meritul abilității jurnalistului, al cărui tact, impune reciprocitate. Oricum, statura și siguranța fermă a Premierului, m-au determinat să mă gândesc la Primul Consul  francez, forța morală a personalității căruia, nu admitea  conceptul de refuz, în executarea Ordinelor date.

Succint, un interviu plin de promisiuni nerostite, dar  ferme, recomandate de încărcătura emoțională a  momentului.

Onu

Românească

Întrebarea  se rostogolește  obsesiv.

–Cresc veniturile?

-Unii, da!

– Alții, nu!

Eu, nu știu!

Aștept să văd cum va fi vremea.

Ca la prognoza meteo!

Pentru că, în părerile  politice, este ca în :

-Va ploua, nu va ploua?

Oricum, încerc să fiu optimist. Nu contează.

Tot voi transpira abundent.

Onu