Când ești trist, nimic nu contează. Totul este fără emoție. Nici zâmbetul, nici desăvârșirea.
Cauți în zadar ceva ce-ți este propriu, ce s-a pierdut definitiv.
Undele vieții, par fără vibrație, fără personalitate, fără o noimă existențială. Lumina devine cenușiu- lăptoasă, fără unduirea bucuriei. Privești în pustiu, fără speranță. Telefonul, nu mai sună,este lipsit de vibrația trăirii.
Nu mai pulsează bucuria sunetului în receptor:
-Bună Onu , sunt eu Corina. Sper că nu te deranjez. Și convorbirea își continuă melodia bucuriei de a ne fi auzit.
Acum, aștept, deși, știu că nu o voi mai auzi niciodată.
Și tăcerea.., mă sperie mai rău, ca în clipele, când eram pe cale să ne certăm.
Aș da orice, pentru pericolul unei asemenea clipe. Măcar unul, măcar o halucinație!
Este apăsător, tare greu, fără tine, Corina!
Onu
Madi şi Onu Blog 
Onu, m-au săgetat dureros ultimele tale două postări. Am căutat febril o confirmare, cumva, undeva. Nu am găsit. Știu, Corina, din luna mai a dispărut din spațiul virtual, dar… mai departe nu am puterea să merg cu gândul… E, oare, posibil?!
Se pare că orice rău este posibil.Mi-aș dori, să fi fost o glumă neinspirată. Am sunat-o și eu, acasă, dar nerăspunzându-mi, am încercat la Editură. Ieri, am primit vestea, de la un colaborator al Editurii. Nu vreau să accept ideea, dar se pare că aceasta este sinusoida vieții.Nici eu, nu am găsit o confirmare, dar știu că era grav bolnavă. Îmi spusese la telefon.