Rareori, avem șansa în viață, de a întâlni așa zișii ochi de cleștar. I-am întâlnit la Moscova, la rusoaice, în Sighișoara, la săsoaice, și în București, la un chip de neuitat. De fapt, ce au ochii albaștri, atât de deosebit? Aparent, nimic deosebit, în afară de licărul de viață, capabil de risc, în momentul iluziei bucuriei plăcerii. Azi, am avut iluzia revederii acelorași ochi de cleștar. Și am tresărit, involuntar. Posesoarea lor , surprinsă, m-a întrebat:
-Mă scuzați, m-ați întrebat ceva?
-Nu, nu, am răspuns eu, mi s-a părut că ni s-au întretăiat drumurile, în amintirile mele. Și ne-am continuat fiecare, calea.
Probabil că m-a luat drept un ciudat, dar de ar fi știut ce vibrație a declanșat în mine, ar fi trăit și ea, supremul deliciu, al surprizei bucuriei neașteptate.
Ochi albaștri, de vis!
Onu
Amintirile sunt flori ce nu se scutură!
Într-adevăr:muguri ce dau fericire!