Destin

În timp ce mă rad, gândurile, îmi zboară la copilărie.
De fapt, la studenție, leagănul viitorului profesional.Așa, mi-am amintit de colegul și prietenul meu,Michi Teodorescu. Și nu întâmplător, ci, pentru că, primul meu bărbierit, l-am făcut la el acasă, sub hohotele amuzate de râs ale mamei sale: –vezi urechea, atenție la nas, atenție la gură! Și tot așa, că tot nu aveam ce îndepărta, a trecut o minunată după amiază, la Michi, acasă. De el, mă leagă multe amintiri.
Dar cea mai categorică, este aceea despre destin.
Despre așa zisul destin, sunt păreri împărțite. Că și-l face omul, că sunt forțe supranaturale, pe care omul nu le poate stăvili, și multe altele.
Dar, povestea Olguței, soția lui Michi, de fapt , tot colegă cu noi, infirmă incontestabil, orice apreciere optimistă, despre destin. Era o fată mignonă, foarte frumoasă, cu un zâmbet blând și bun, care impunea o distanță respectuoasă.
În ciuda acestor înzestrări, dăruite de Univers, cineva , tot de acolo, i-a pus gând rău. I-a răpit fericirea căsniciei minunate, luându-i fericirea a două căsnicii.
Prima, cu un ofițer de marină, s-a sfârșit cu înecarea soțului, la un banal exercițiu de scufundări, specific, marinei militare.
Șocul, pentru noi, colegii și prietenii, a fost devastator. Dar și o dovadă de colegialitate exemplară, exprimată printr-o protejare aproape maternă, a Olguței. Anii, au trecut, durerea s-a estompat firesc, și Olguța s-a recăsătorit cu Michi. Căsnicie fericită, dar cine știe ce o fi fost în sufletul Olguței, când o veste, ca un trăznet, ne-a făcut să medităm cu toții, asupra destinului. Michi, în urma unei peritonite galopante, a părăsit-o , lăsând-o fără nici o speranță. Acum, privind evoluția căsniciei Olguței, șocant de brutală, în fața acestor atrocități , cum poate fi considerată?
Nu Destin imbecil?
Nu o imixtiune afurisită,căreia, biata Olguța, nu i s-a putut opune?
Cum , s-ar putea explica necruțarea vieții, față de ea?
Dar , despre Michi, prietenul meu de liceu și de facultate, voi continua, într-o notă mai opimistă, cred la următorul bărbierit. Oare, al câtelea o fi, de la primul, de la Michi acasă?
În hohotele de râs grijuliu ale mamei sale?
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s