Arhive lunare: octombrie 2017

Liniștea alimentară

Uneori, cred că a fi ignorant este infinit mai bine, pentru liniștea sufletească.
Spre pildă, îmi place să citesc despre alimentație.
Mă face mai prudent, în privința unor abuzuri alimentare, sau chiar să previn idei trăznite, care-mi fulgeră prin cap, asupra unor modalități de hrană.
Una, spre exemplu, ar fi fost, să consum mai mult gluten.
Începusem planul, deja, cu pâine, franzelă, biscuiți, merdenele,umplute cu o brânză, așa zisă de vaci, dar mai mult făinoasă, etc.
Mai mult, apetitul pentru lectură a început să crească, parcă exagerat, iar eu i-am dat curs.
Aci, aș devia puțin de la subiect, subliniind, că m-am gândit la acest apetit crescut, ca la un memento grijuliu, din partea intuiției. Continuând să citesc, am dat peste câteva mențiuni îngrijorătoare, referitoare la pericolul real al glutenului, asupra sănătății noastre intestinale, intestin care, la rândul său, ar fi un reglator al fiziologiei, în general. Inclusiv a celei cerebrale. Cam greu, pentru mine, neinițiatul.
Cert este, că am intrat la grijă, privind un potențial pericol, din partea glutenului. Și astăzi am și luat măsura prevenirii acestuia, dejunând , chiar în timp ce scriu, două, merdenele gigantice, îndopate cu ceva, părând a fi brânză proaspătă de vaci.
Ei, fie ce-o fi! Că și ele, chiar foioase, tot gust de pâine, sau de gluten, au .
Dar rămâne iluzia deciziei, de a fi renunțat la abuzul de gluten.
Ca mai toate deciziile mele, patriotice.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet

Virtualul curaj de sine

Adică, de mulțumire de sine. Mie-mi pare destul de chinuitor, rațional privind lucrurile.
Pentru că, încercând să fiu sincer cumine însumi, de multe ori, nu mă plac. Nu sunt mulțumit, de cum arăt, pentru că privesc prea mult, sculptura, și nu arăt nici Adonis, nici Hercules.Am încercat să-mi sculptez corpul, dar ca la mai toți nemulțumiții, am forțat, a pârâit ceva în abdomenul meu, am intrat în recuperare, și am renunțat, din prudența sugerată de alții, că nu am vocația de Adonis. M-am retras discret, în sinele meu, știind că nu se vede realitatea, dacă o ajuți cu puțină pantomimă. Capul sus, pieptul umflat, burta retrasă, și gata, aerul atletic la care năzuiești. Dar nici lauda de sine, nu ajută prea mult, pentru că autocontrolul este un efort obositor, dacă nu ți l-a dăruit mama Natură. Așa că, mai bine haina, că ea sigur mă va transforma într-un Stallone. Și, dacă nu poți fi, măcar să pari, așa cum dacă taci, filozof rămâi. Așa că, am ales tăcerea, ca să par și cu cap.
Până într-zi, când am auzit pe cineva întrebându-se dacă eu aș avea limbă. I-am arătat-o sfidător, și de atunci, merg ca un gură cască, pe stradă, să se vadă, că am și limbă. Dar cum cu ilmba scoasă, păream a suferi de polipi nazali, am închis iar gura . Așa, am înțeles, că nu poți fi, decât cum te-a lăsat natura, și că orice încercare de mistificare, nu te va ajuta.
Așa că, mai bine, ar fi un virtuos al conștiinței de sine.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

În criză

Iar criză de imaginație. Încep să înțeleg malaxorul Opoziției. E ca la mușcătura câinelui.
Filozofia oricărei javre care atacă, este :
-Mușcă, mușcă, ceva tot vei rupe. Am înțeles asta, de la haita de javre, din spatele blocului.
Nu le scapă nici o potaie, rătăcită gură cască, prin zonă, să nu lase câteva smocuri din blană.
Adeseori, am senzația, că a început Ședința Asociației de proprietari, văicărindu-se din nimic, pentru câțiva bănuți, dați administratorului. Sau, pe care și i-ar fi însușit acesta.
Miloagă adunătură.Dar nu mă miră, când aud despre opinia internațională, care nu mai încape de încercările noastre timide, de a ieși din marasmul modestiei nivelului de trai. Resimt o discretă satisfacție, când aud opinii apropiate despre această perfidă realitate.
În sfârșit, au început și ai noștri, să realizeze, că ne pasc asemenea pericole.
Nu ne mai rămâne decât să avem puțin curaj.
De fapt, ce este curajul în propria Țară?
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet

Belina

Iar nu știu ce să scriu, dar un imbold interior, îmi spune:-Scrie, nu fii fraier! Fă-o pentru creierul tău! Crezi că degeaba ți-o cere el? Într-adevăr, știu că nu zadarnic mă îmboldește zi și noapte.El, modestul, vrea să mă scoată în lume, să se laude cu mine.
Îl înțeleg, doar el sunt eu, și știu cel mai mult despre mine. De parcă aș lucra la Antena 3, și mi-aș umfla buzunarele nesățioase, din rating.
Și este foarte ciudat, că nu consum decât jumătate din banii pe care-i primesc. Chiar mă bate gândul să-i sugerez doamnei Ministru Olguța Vasilescu, să se mai gândească la o ajustare de pensie, să le ajungă tuturor celor nemulțumiți.
Dar, aci e oful, n-am curaj. Dacă-mi sar viitorii pensionari în cap? Că, am dedus din unele mișcări de culise, că s-ar neliniști strada, semn de democrație. Și eu, nu vreau democrație. Visez să ne conștientizăm fiecare, datoria cetățenească, să ne respectăm unii pe alții, să nu mai râvnim la coltucul de pâine al celuilalt.
Cam cum este în Rai, unde rangul îngerilor, nu contează. Toși au aripi, toți zboară surâzând, ne punându-și problema coltucului celuilalt. Poate că asta este deosebirea dintre Rai și Pământ!?
Nu afectează binele semenilor, nu există invidie și turnătorie. Conduce, după cum spune Opoziția, numai El Capo Livio!
Nu cred ca acolo, să se folosească nume injurioase, precum Belina, sau balta mai știe care, cu toate orăcăitoarele ei.
Încerc să am răbdare, cu creierul meu, care văd, tinde să se creadă superior mie.
Înțelepciunea, și educația părinților, mi-o cer imperios, pentru a nu mă afunda stupid, în miasmele Belinei.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Gara-gara

Adică, un fel de croncăneală politică, între stoluri de ciori, întoarse de pe câmpurile pe care au făcut , în mod sigur, ravagii.
Iar foiala care întunecă seninătatea cerului, are convingerea fermă, că este un aport, la bunăstarea holdelor.
Am cunoscut ciorile,în copilărie,în Basarabia, când tatăl meu,învățător și director, primise, o dată cu transferul, o locuință spațioasă, cu o livadă în curte, livadă, care ne hrănea imaginația stârnită de basmele copilăriei. Livada, avea pentru mine și surorile mele, o atracție tainică și plină de mister. Mai ales, în după amiezile de iarnă, când catifeaua zăpezii era marcată de trecerea viețuitoarelor locului, câini, pisici, vulpi,iepuri, și câte mai născocea imaginația noastră, dornică de aventurile copilăriei. Retrăiesc aceste mirabile clipe, cu o notă de tristețe lipsită de speranța în bine, seara, când, încerc să mă îmbogățesc emoțional, de la ecranul televizorului, dar nu obțin nimic. Ba, parcă aceeași gara-gara, din livada copilăriei. Și mai nedumerit, de toată mâncătoria dintre politicieni, mă culc trist, în croncănitul corbilor gălăgioși, cu gușile pline, despre bunăstarea Nației!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Gara-gara

Adică, un fel de croncăneală politică, între stoluri de ciori, întoarse de pe câmpurile pe care au făcut , în mod sigur, ravagii.
Iar foiala care întunecă seninătatea ecranului tv, are convingerea fermă, că este un aport, la bunăstarea holdelor.
Am cunoscut ciorile,în copilărie,în Basarabia, când tatăl meu,învățător și director, primise, o dată cu transferul, o locuință spațioasă, cu o livadă în curte, livadă, care ne hrănea imaginația stârnită de basmele copilăriei. Livada, avea pentru mine și surorile mele, o atracție tainică și plină de mister.Mai ales, în după amiezile de iarnă, când catifeaua zăpezii era marcată de trecerea viețuitoarelor locului,câini, pisici, vulpi,iepuri, și câte mai născocea imaginația noastră, dornică de aventurile copilăriei. Retrăiesc aceste mirabile clipe, cu o notă de tristețe lipsită de speranța în bine, seara,când, încerc să mă îmbogățesc emoțional, de la ecranul televizorului, dar nu obțin nimic. Ba, parcă aceeași gara-gara, din livada copilăriei. Și, mai nedumerit, de toată mâncătoria dintre politicieni,mă culc trist, în croncănitul corbilor gălăgioși, cu gușile pline, despre bunăstarea Nației!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Pe bune?

Zbârnâie televizoarele, ca sirenele de alarmă, pe timpul atacurilor aeriene din vremea războiului. Interlopi de anvergură, sunt descoperiți prin stăinătate, dar nu se iau niciodată măsurile cuvenite, așa că, autorii, își pot plânge ipocrit pe umăr, pentru calomnierea care li se aduce.
Ascultând la tv , informații despre hoții de anvergură, nu m-aș mira că vom auzi mereu, despre asemenea încercări temerare.
De pe un acoperiș al unui zgârie nori, din Chicago,cumplitul gangster american, Al Capone, scria cu degetul înmuiat în sângele care-i curgea din rănile împușcate.
-Sub vesta mea, bate o inimă bună și blândă! Ce aveți cu mine?
Cu alte cuvinte, cu aceeași inimă blândă și caldă, cel care ucisese cu sânge rece, zeci de americani, era nedumerit, asupra autorităților polițienești, care, aveau ceva cu inima lui neprihănită. Americanii, i-au venit de hac, fără multe parlamentări.
Azi, ascult la Antena trei, vorbindu-se cu aplomb, despre îmbogățiții României, cu destulă lipsă de respect, pentru mine, ascultătorul român, căruia, nu i-a trecut prin minte un asemene șuier de îmbogățire, pe banii, să zicem, ai statului.
Buimăcit de ingeniozitatea rentabilă a numelor celor fluturați pentru rating, nu aud, o vorbă, despre faptul că s-ar fi recuperat valorile fraudate.
Cu alte cuvinte, aș putea trage concluzia, că subliminal, mi se induce sugestia îmbogățirii, fără perspectiva unor consecințe recuperatorii. Poate mi-ar fi util, să știu, că nu e de glumit cu hoția!?
Așa să fie, sau mintea mea, nu sesizează aluzia știriștilor, de maniera
– atenție la greșirea buzunarului!?
Mai ales al celui al statului!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Educatie., Pagini de jurnal. Proza scurta.

VIRTUAL DUREROS

Astăzi, sunt trist, tare trist. Ca și cum sufletul ar fi palpabil. Mă gândesc la CORINA , și nu-mi pot ierta gândul, că n-a reușit să o ajute . O doamnă admirabilă, a cărei voce, domnișorească aproape, te încânta cu o spiritualitate pusă pe șagă, dacă îți simțea un punct nevralgic. Vorbeam aproape zilnic. Înserarea, nu avea voie să se lase, fără să ne fi auzit minute înșir.
Minute, care însumate, alcătuiau o lungime de noapte. Chiar și cu câtea zile, înainte de plecarea în neființă, am fost fascinat de umorul său optimist. Speram că totul va fi bine. Dar, Natura n-a dorit astfel.
Peste câteva zile de ne răspuns la apelul telefonic, domnul Novac Zjolt,colaboratorul său, cu o voce puternic marcată de tristețe, mi-a transmis ireparabilul.
Corina,își dăduse obștescul sfârșit. Am rămas înlemnit. Corina, prietena virtuală, plecase!
De atunci, am constatat, că noțiunea de virtual, exprimă o relativitate emoțională tristă.
Este greu, fără Corina, fără vocea ei , melodioasă, în care îmi plăcea să mă transforme într-o creație din fir de aur. În momentul primirii veștii, EXTENUAT,nu am reușit să mă gândesc,la realitatea, că Natura, fie ea Dumnezeu, sau DIVINITATEA este ATOTSTĂPÂNITOARE.
Și, la dorința ei, Corina, nu a reușit să aibă drept de opinie, cu toată Personalitatea sa extraordinară.
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Până ieri

Nu știu dacă suspiciunea este dovadă de inteligență, dacă e de bine sau de rău, dar ieri, am costatat, că m-am molipsit de o boală ultramodernă, Suspicionita.
Mai precis, ieri, i-am resimțit efectele. Dar, spre șansa somnului meu, mi-a priit.
Enervat de comentologia antenistă, am închis scurt tv și am intrat în pat, să mai citesc, din vre-o carte.
M-am trezit cu ea pe piept, mototolită, vai de capul ei. Clipesc nedumerit, că sunt în patul meu, fără probleme.
Visasem, că trecând prin fața clădirii Guvernului, plin de gânduri,am dat nas în nas, cu Premierul Tudose.
Îngândurat, ca și mine, nu vedea cred nimic înainte.
Așa că, m-am ferit prudent, atrăgându-i atenția, printr-un salut colegial.
– A, mă scuzați, domnule Dragnea, eram adâncit în gândul implementării Programului de guvernare, pentru că nu prea sunt mulțumit de lentoarea cu care acționează câțiva miniștri. Surprins de enormitatea confuziei, am înclinat respectuos capul, zâmbind.
Iar îmi bate apropouri despre protejații mei, miniștrii cutare, cutare și cutare. Nu mai știam dacă eu mai sunt eu.
I-am răspuns cu un zâmbet complice, că mai au și ei de învățat, așa că să-i mai suporte, că îi voi sfătui și eu, să fie mai atenți. Ca și cum l-ar fi înseninat cele promise, lui Tudose, i s-au destins urmele frământărilor de sub frunte și a trecut săltăreț, pe lângă mine.
Ce băiat bun și ascultător, mi-am spus eu, continuându-mi drumul.
Sper să nu mă supere prea curând!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Matinală

Tupeul proletar vulgar al lui Mircea Badea, la nivelul percepției mele a străzii, este demn de cel al aurolacilor, când scot nasul din punga care-i stimulează.
Și ca oricare neica nimeni, promovat din interes de rating, o caută cu lumânarea, conștient că Legea presei, îi este pavăză de nepătruns. Aseară, însă, m-a surprins deosebit de plăcut. În fața Premierului, a dovedit o pertinență, de admirat.
Înseamnă, că personajul este atât de complex, încât poate deveni periculos.
Am vaga percepție, că încercarea de sobrietate în spatele ecranului tv, a lui Mihai Gâdea, exprimă, o notă de sfială prudentă. Impresie de pierde vremea la A3, desigur.
Oricum, alcătuiesc un duo reprezentativ, pentru umorul meu tolerant.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Pamflet