Potaia

Mărturisesc, sunt tulburat.! Tocmai mi-am văzut vecina, plecând cu câinele la veterinar. Frumoasă și răsfățată Potaia. Dar azi, este bolnăvioară, mititica. Nu m-a lătrat, și n-a dat din codiță, ca de obicei. Îi citeam în ochi, tristețea. Stăpâna, cu aceeași voce clară de muziciană, m-a salutat, dar avea totuși, un aer trist. N-am îndrăznit să-i adresez vreo întrebare. M-am uitat, încărcat de compasiune, la bietul cățel.
Și tare, aș fi vrut să mai comunic , de dimineață.
Asta este.
Ne comportăm conform cu aparențele, că nu poți ști ce este în sufletul omului, pentru suferința cățelului.
Nu-mi rămâne decât să-i doresc vecinei, însănătoșirea grabnică, a odraslei, să ne simțim și noi, bine, împreună.
Dar,poate odrasla, NU ARE NIMIC GRAV! Încerc eu, să-mi încropesc speranțe, pentru restul zilei. Poate este nevoie de un simplu purgativ, și asta, ar aduce voia bună, pe scara mea?
Doamnee , ce mult îmi doresc.
În ciuda sobrietății, vecina, rămâne o prezență luminoasă, pe scara blocului nostru.
Când zâmbește,este ca și cum s-ar strecura o rază de lumină, printre perdele.
Totul, revine la voie bună și speranță.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s