Arhiva zilnică: 10 decembrie 2017

Nedumeriri

Nu știu, dacă s-a strâns în mine, obida, dar mi s-a peturbat somnul. Azi noapte, nu am reușit să adorm, cu toate autosugestiile încercate.
Așa că, în recuperare, am moțăit aproape toată ziua, ca numai bine, să-mi nenorocesc iar noaptea.
Să vedem ce va fi! În nădejdea unei soluții, am mâncat vreo cinci roșii, fiecare,cât pumnul, de mă întreb dacă nu cumva am stomac de ierbivor.
Desigur, după ce le-am pasat în blender, ca să le valorific, realmente.
Să vedem, ce va spune noaptea, a cărei pondere, crește prin scurtarea anotimpuală a zilei.
Cu Natura, nu te pui! Deși, mă întreb, dacă ea însăși, nu este chiar leagănul Dumnezeirii.
Dacă aș fi o făptură invidioasă, m-ar necăji faptul, că Pușa,doarme în neștire, zi- lumină.
Mă liniștește totuși, faptul, că o face, în preajma mea, ca o notă de afecțiune.
Afecțiune, care își păstrează totuși, nota egotică. Probabil că egoismul este o însușire a viului, o condiție intuitivă a evoluției.
De la Pușa, gândul, îmi zboară la Lia Olguța Vasilescu.Mereu m-am întrebat, de ce nu este căsătorită, deși, are înfățișare foarte plăcută.
Mi-am explicat, prin faptul că o avea un caracter dificil, autoritar, greu suportabil și de către o iubire intensă.
Ca să-mi dau un răspuns credibil, mi-am imaginat-o ca pe o persoană foarte exigentă cu sine însăși.
Citind câte ceva despre Fiziognomică, i-am privit cu atenție, mimica. Și cred, că totuși, este o fire dificilă în autoritarismul său.
Tărie de caracter?
Toate personalitățile care au avut un rol influent în istoria societății, și-au exprimat existența, printr-o energie remarcabilă.
Deseori, am senzația , privindu-i ochii și trăsăturile chipului, că această personalitate energică, impune prin sine însăși, volens nolens.
Dar, în chip profan, mă mai întreb:
-Oare , prea multă personalitate, nu dăunează unei femei, nu-i știrbește feminitatea ?
Tot așa cum sportivelor de performanță, li se crează o aură de masculinitate, dăunându-le gingășiei inerent feminine?
Gânduri parazite, influențate de ostilitățile politice, specifice nouă.
Onu

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.