Arhiva zilnică: 31 decembrie 2017

Anul Nou

Pentru mine, de când mă știu, Anul Nou era un prilej de bucurie, de năzuințe și de speranță.
Anul acesta, de când am rămas singur, a fost un prilej de ceață sufletească. Înțeleg mai cu sens, tristețea, și durerea insidioasă, care copleșește pe cei cărora, li s-au dus cei dragi. Durerea nu poate fi redată în cuvinte care să o exprime, să-i suplinească lipsa.
De la pierderea vieții dragi, de lângă tine, hăul existenței, devine năucitor și buimac. Ceva îți lipsește, nu-ți dai seama ce, iar viața este parcă fără conținut.
Mă învârt singur, prin casa pustie, fără să știu, dacă eu însumi, nu sunt o nălucă!
Peste 12 ore, sosește momentul, în care anual, ciocneam cu Viorica, pentru sănătate ,bucurii și viață lungă. și scoteam darurile, de prin frunzișul bradului, de pe unde le pitise , Moșul simbolic.
Pentru că, sufletul omului, rămâne mereu copilăros, spre a se bucura de clipa vieții.
Iar Viorica, avea un fel elegant, de a oferi darurile Moșului.
Era o bucurie, să o privești cum se înclină îndatoritor, spre a-și îndeplini parcă pios, misiunea transmiterii mesajului divin, al Darului de Crăciun.
Un fel ceremonios, și omagial, pe care nu-l mai văzusem, dar pe care l-am remarcat din prima, până în ultima clipă.
Este tare trist, fără Viorica.
Ce rost ar mai avea, pentru mine, urarea de La Mulți Ani?
Onu

Publicitate

12 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.