Arhiva zilnică: 19 martie 2018

Rating

Uneori, îmi vine să mă prostesc. Parcă viața e mai ușoară, fără exigențe. Mă uit la talk-show-rile pe teme politice, și m-aș lua de cap.
Păi, la așa fond, cum să nu crească ratingul?
Probabil, eu sunt mai dificil de cap, și nu înghit gusturile proletariste.
Dar nu contează, eu să mă simt bine.
Pentru că, probabil, dacă nu m-aș simți bine, n-aș mai asculta ifosele cu pretenții, care mi se debitează. Dar nu cred că sunt ifose, după zâmbetele prețioase, cu pretenții de spiritualitate de bun gust, care mi se prezintă.
De fapt, sunt opinii de specialiști, de oameni titrați, asupra unor aspecte socio-politice, probabil cu scopul abscons, de a se fi dat la cei mari.
Știu între blocuri, un loc unde s-au aciuat niște vietăți, fără stăpân, care -și ocupă timpul , încercând să sperie luna. Și până nu trece un nor, după care să nu se vadă, hărmălaia, continuă, cu intermitențe, ca la un talk- show, când se schimbă interlocutorul, de parcă nu s-ar fi exprimat nimicul dezbătut perpetuu.
De câteva zile, nu mai pot deschide televizorul, pentru că dau de Domnul Cristoiu, căruia, controversatul Sebi Ghiță, i-ar fi arătat o poză.
Asta, îmi amintește de copilăria petrecută în cartierul gălățean.
Printre pușlamalele cu care mă amestecam, erau unii ,chipurile, mai bărbătoși, care ar fi făcut cine știe ce isprăvi cu fetele din cartier. Noi, ăia micii, îi ascultam cu gurile căscate, plini de admirație și chiar de invidie, când ne arătau și câte o poză.
Ce mai, Balzac de cartier, nu alta. Dar , unul dintre ei, care ne-a prins slăbiciunea, devenise proverbial. Când trecea câte o frumusețe locală, ne șoptea confidențial
– Uite, și cu ea, am fost.
Și, în timp ce noi, ne uitam ca proștii cu gura căscată, el făcea un eveniment de cartier, cu ifose de neredat.
Până într-o zi, când unul dintre noi, ne-a spus.
– Măi, eu cred că tipu, se laudă! Punem pariu, că-și bate joc de noi, că ne crede proști?
-Fugi, mă, ce motiv ar avea?
–Bine, hai să-l urmărim, când se mai laudă!
Și, într-adevăr, după ce ne-a mai arătat o poză, cu una din cuceririle lui, l-am urmărit, și am asistat la bătaia zdravănă, pe care i-a aplicat-o precupeața din zonă, despre care se lăudase , că are și poze cu ea.
Nu ne-au mai interesat pozele lăudărosului.
Ba ne era și milă de el, că devenise de râsul cartierului.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Sfârșit de iarnă

Iarna, parcă ezită să plece. Nici mie,ceva, azi, nu-mi iese.
Am încercat o mică discuție cu Ludmila Baraboi, dar totul, s-a blocat în ne răspunsul ei.
Am revăzut debila încercare de conversație, am verificat punctuația, poate voi fi pus vreo virgulă greșit, și a ieșit cine știe ce năzbâtie.Nimic din toate acestea. Asta este, n-am norocul unei conversații matinale, fulgurante,ca ninsoarea de afară.
Poate, sunt somnoros, și-mi ies greu cuvintele stimulative de vorbă. Poate, poate!Dar oare, Ludmila, cum o fi?
O gândi la fel ca mine despre ruși? Că eu , nu pot să-i sufăr de nesuferiți ce sunt. Deși, n-am motive s-o fac. Prietenele mele rusoaice, nu m-au dezamăgit, iar sufletul, de pe urma lor,mi-a rămas plin de farmecul feminității.Academicianul , conducătorul tezei mele de aspirant, după examenul final, întrebându-mă dacă am vizitat Moscova și împrejurimile,la răspunsul meu ezitant, a scos din buzunar, un teanc de ruble, și întinzându-mi-l, mi-a spus. Gata, ai luat examenul, meriți să vezi și frumusețile Moscovei.
–Dar, Ivanovici Aleksandr când,cum vi-i înapoiez?
-Lasă, vizitează Moscova, și vedem. Ți-i cer eu, când va fi cazul! Nu mi i-a mai cerut niciodată. S-a stins, până să fi terminat de vizitat eu Moscova.
Dumnezeu, să-l odihnească pe venerabilul meu conducător de aspirantură,
Academicianul I. A. Șarov.
Afară, ninge moscovit!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.