Fumul de țigară

Ajunge! M-am săturat de iarnă.A venit prea târziu, și vrea, rapace, să recupereze momentul pierdut. Într-adevăr, fiecare la timpul său. Dacă nu, așa cum face iarna de acum, riscă să devină indezirabilă.
Poate și căzătura zdravănă, suferită după prima ninsoare, de duminică.
A fost precum momentul penibil, când, la începutul unui sărut, ești lovit de miasmele fumului de țigară.
Bucuria sperată a momentului, se împrăștie, ca fumul înecăcios de la groapa Glina.
Ce păcat! Ciudată îmbinare de vis, și decepție.
Ajuns aci, îmi amintesc , o demonstrație de inteligență practică, făcută de o persoană inspirată, poate în a nu rata clipa. Pe Calea Lipscani, un ropot torențial, m-a obligat să mă înghesui, sub o copertină, de o tânără ce părea plină de speranță, în a ne cunoaște. Ploaia a trecut, la fel de repede cum pornise. Am continuat, începutul de conversație, cu vecina de torențială. M-a întrebat, dacă fumez., apoi și-a aprins o țigară, rugându-mă, să-i fac plăcerea, de a încerca și eu, una. Tinerețea entuziastă ,acceptă ușor, chiar ce nu-i place. Am suportat cu greu câteva fumuri, după care, cu scuzele de rigoare, că nu merge, am aruncat discret, sursa de fum. A urmat un moment surpriză. Cuprinzându-mi în palme fața,tipa m-a tras către ea, și m-a sărutat pătimaș. Dorindu-mi discret, acel moment, m-am lăsat dus, de mâinile fetei. Un sărut scurt, aproape mușcat, m-a pierdut, cu totul. Eliberat,dintr-o caznă pe care mi-o și doream, de altfel, Puștoaica de Lipscani, m-a întrebat
-Ai înțeles de ce ți-am cerut să fumezi?
Nedumerit, am dat din umeri.
–Nefiind fumător, s-ar fi putut să te îngrețoșeze mirosul gurii mele de fumătoare.
Și cum , mă apucase o poftă subită de sărut, mă temeam să nu te îndepărtez.
Am devenit, și rămas prieteni, până când, a cunoscut un fumător veritabil.
Ce poate face, un fum de țigară!
Onu

Publicitate