Burtiera

Pentru că îi dau de mâncare, de câte ori îmi cere, și nu are lângă ea, un motan, care s-o mai sfătuiască, Pușa, pisica mea, a făcut o burtă , de aproape o târâie de pământ.
Am să merg la Cabinetul veterinar, să-l întreb, dacă nu cumva, există un echipament adecvat, pentru pisicile mâncăcioase.
Sau, poate, să-mi sugereze un echipament special, să-l comand la o croitoreasă.
Nu cred să existe ceva, în genul unui inel gastric. Deși, am auzit despre acesta, destul de multe momente riscante, până la fatal, în cazul oamenilor.
Și, n-aș vrea, Doamne ferește, s-o pierd și pe Pușa.
Probabil, medicul, îmi va sugera să fiu mai exigent cu ea, să nu mă mai las înduioșat de apelurile ei, pentru masă.
Dar ce știe el, cât de pisicoasă este?
Cât de irezistibilă , este, când mă împunge tandru , sforăind calin, de parcă aș fi singurul motan din lume.
Este drept, ea nu a reușit să cunoască un motan, pentru că, la prima dorință, medicul m-a sfătuit să o castrez.
Ș i totuși, pisicoșenia din ea, nu-i dă pace, măcar la savurarea fără măsură, a mâncării.
Că sunt o fire slabă, nu suport s-o văd pofticioasă după plăcere, și să n-o ajut. Uneori , mă gândesc, dacă n-ar fi bine, să aibă mesele odată cu mine, dar am observat că ea se trezește și noaptea să ronțăie câteva boabe.
Acu, nu de alta, dar să ronțăi și boabe de pisică, de dragul siluetei pisicii?
Cred că s-ar prăpădi de mieunat, toți motanii din lume.
Acum, când tocmai încerc să gust și eu, ceva, s-a pornit pe un mieunat, de-mi rupe inima.
Să-mi scot inima, ca să rezist?
Sincer, nu-mi vine , așa că mai bine îi improvizez un corset- tunică, dintr-un maieu de-al meu.
Sau, poate să rog medicul, să-i pună un inel gastric?……
Touși, nu mă îndur.

Mai bine îi reduc porția de boabe, și-i scot desertul.
Onu

Publicitate

Gustul unui deget

Poate titlul, vă va mira, sau deruta. Oricum, ca să nu uit, furat de mirajul acțiunii de a ne gusta degetul, îți recomand, insistent, și călduros, să te speli bine pe mâini, înainte de a săvârși, ideea titlului.
Nu de alta, dar degetul, fiind multifuncțional, la rândul său, ar putea constitui o atracție imperceptibilă , și pentru alte existențe, periculoase prin sine, precum microbii, praful, și Dumnezeu mai știe cine.
Apoi, polivalența funcțională, a unui deget, este imprevizibilă, acesta fiind foarte săritor la a ne ajuta în orice moment.
Uneori, chiar indispensabil.
Oricât am vrea să ne ferim de ceva, nu reușim, așa că am recurs la mijloace de protecție.
Azi, pentru arătător, mâine pentru cel mare,poimâine pentru inelar, și tot așa, până am constatat, că mai bună, ar fi o mănușă. De aceea să nu vă mirați, dacă mă veți vedea purtând mănuși chiar și vara, eu fiind, ambidextru.
În aceste momente, de extremă importanță, îmi amintesc de un coleg de facultate, care nu purta mănuși, dar se spăla imediat, pe mâini.
Chiar și după ce, jovial, ne strângea mâna, la fiecare întâlnire, și despărțire.
Acum, mă întreb, dacă el, s-o fi căsătorit, de teamă să nu ia microbii.
Chiar că nu-mi amintesc, dacă în rând cu toți tinerii, avea vreo prietenă, cu care să se sărute. Pentru că, vrei su nu, trebuie să accepți sărutul uneori pătimaș al prieteniei, fie și al colegei, care-și închipuie, că s- a îndrăgostit iremediabil de tine.
Iar tu, fără ifose, te lași mușcat, fără să mai știi, ce se petrece cu tine.

Așa dar, cu arătătorul, nu-i de glumit. Mai ales în politică, la incriminarea anemică, a minoritarilor.
Mă uitam aseară, la tv, urmărind arătătorul incriminator, al dreptei unui liberal. Chiar dacă părea fals , și tendențios, mânuit de ranchiuna perdantului, îmi dădea senzația unui pericol inevitabil, și sugestiv, pentru viitoarele alegeri parlamentare.
Nu de alta, dar frica păzește bostănăria.
De altfel, dacă bine-mi amintesc, vehemența, mă sperie într-atât, încât pun ștampila de vot, pe cel agresat. Iar la ștampilat buletinul de vot, arătătorul, este primul care acționează. Că n-o să-mi leg arătătorul, pentru un inabil politic!
Onu