RÂIE

I-aș spune Letargie, pentru că, lipsa unei vizite , fie ea și virtuală, se resimte, la nivel de vibrație spirituală.
Ca atunci, când pe un calm absolut, nu adie nici o frunză, iar totul, pare neînsuflețit. Probabil, că și scrisul meu, este lipsit de acel tonus, care asemenea unui masaj senzual, în loc să inducă o vibrație ușor tulburătoare, provoacă somnolență. Mă uit la Doamna Premier, al cărei chip, decupat din presă, tronează dominator, pe calculatorul meu.
Gâtul scurt, parcă înșurubat direct, pe linia dreaptă a umerilor, îmi dă o senzație de exigență autoritară, care îmi îngheață orice iluzie. Ba nu, îmi stimulează Speranța, că poate este o mână înmănușată discret, și delicat, peste care , nu va îndrăzni oportunismul național, să se strecoare, conform mentalității, că merge și așa.
Acum, ce înseamnă merge și așa, rămâne de precizat, pentru că, la noi, noțiunile sunt reformulabile, în funcție de clipă.
Iar clipa, nu se știe, depinde de interesul obiectiv, de grup. Poate pare o expresie puțin ieșită din normele exprimării corecte, dar ce contează acestea, în fața asaltului consecvent, al Opoziției, ca o mâncărime provocată de râie.
Hopaa, am găsit și titlul. Va fi Râie.
Adică, boala aceea de piele, care apare în locurile cele mai curate, pentru că ea, RÂIA, vrea să se ia de ele.

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s