Minunea,

O cunosc , întâlnind-o la intrarea blocului. De fapt , a scării pe care se află apartamentul meu.Îmi părea angelică, fapt care mă intimida, făcându-mă să-mi pierd curajul de a mă adresa.
Și tot așa, din pierdere-n pierdere, ajunsesem se sufăr de sindromul neîmplinirii vieții. Dacă nu o voi cunoaște, rămâne numai ajutorul divin, pentru sentimentele alese.
Și , într-adevăr,Divinitatea, nu m-a dezamăgit , orientându-mă, către gustul preferat al inimii mele.
Cum a făcut-o?
Simplu, ca tot ce este divin, orientându-mi pașii,către locul de unde, avea să sară scânteia.
Ne-am salutat, ca două cunoștințe vechi, și conversația, s-a desfășurat,cald și viu, de parcă ne știam de când lumea.
Asta, mă face, să cred, că nu este de jucat, cu lucrarea sufletului.
Dar,parcă poți să știi. Azi m-am simțit bine, mâine, poate ne vom lipsi, poimâine, ne vom dori, și încet, încet, dependența, ne va întrupa, într-o reciprocă trăire!
Nu spun, că nu mi-aș dori, dar las Cerului, libertatea de a-și săvârși Atotputernicia, în înfăptuirea bucuriei noastre.
Până atunci, mă rog, creștinește, ca Domnul, să-și orienteze bunăvoința, către noi!
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s