Simplificare

Citesc, într-o revistă, o rețetă de usturoi cu lămâie. Mi se pare prea laborioasă, așa că o simplific. Într-o sticlă cu apă plată, voi pune sucul a patru lămâi, proaspăt stoarse.
Apoi, adaug patru căței de usturoi, bine zdrobiți, în zdrobitor și piulița de lemn. Și patru linguri de miere.
Agit bine pentru mixare, și gata. Câte un litru de limonadă usturoiată , mi l-am asigurat zilnic.
Sănătos și ușor.
Onu

Publicitate

Preluare

Pe blogul Poteci de dor, am descoperit următoarea filozofare.
Nu mai e timp de reciprocitate
O redau la mine, ca un prilej de reconectare, cu mine însumi

Nu mai e timp de reciprocitate
Nici în iubire, nici măcar în ură,
Ne risipim cu generozitate
Şi-apoi ne căutăm prin munţi de zgură.
Nu mai e loc prin noi de-atâta noi,
Prea plini suntem de toate câte-au fost,
Tot rătăcind plecările prin ploi,
Venirile nu-şi mai găsesc un rost.

Nu mai e drum de-ajuns şi-s prea mulţi paşi
Care-şi bifurcă şansele în cale
Pierduţi sunt mulţi, tot mulţi şi cei rămaşi
Să se adăpostească-n resemnare.
Prea mult de prea nimic e peste tot,
Ne umple golul şi se adânceşte,
Prea des ne amintim că prea deloc
Nu am strivit tăcerea ce-asurze.

Narcisism

Nu mă pot abție, să nu-mi recunosc, narcisismul. Cu oglindă, dar mai ales, în oglinda închipuirii, sunt foarte mulțumit de sine. Și nu cred , să fie rău. Poate, cine știe, dacă n-ar fi așa, aș cădea într-o boală autoimună, mi s-ar părea, că sunt propriul meu dușman, și vai, la cât sunt de gheros, adică, la ce gheare am, m-aș mutila incurabil. Așa că, mai bine privesc, pe ferestruică.
Poate –mi cade privirea, pe cine are neșansa să- mi cadă cu tronc. Și, mi-e dor, de o fată sfioasă, cu privire pudică, dar foarte neliniștită. Un gen de să n-aibă stare, până ce, asemenea unui copil mic, nu te istovește cu nedumeririle.
Iar mie, îmi place, să fiu istovit.
Așa dar, sper să văd pe fereastră, trecând pe stradă, o neostoită a curiozității de a mă înțelege.
Unde-s oare, vremurile când nu eram lăsat în pace?!….
Dar, mai ales, de nu m-ar mai înjunghia în șoldul stâng. Eu speram, că va trece ca un nor, dar nici vorbă. Cui i-o face pe poftă, că nu cred în meschinăria Cerului.
Mai scriu puțin, și fuga la Farmacie. Alt unguent, alți bani, alte iluzii.
Nu-i nimic, pretext, pentru a delira în scris. Că…, ce s-ar face românul din mine, dacă nu și-ar etala cu modestie sacră, părerea despre sine?
Pe Premieriță, am dat-o gata, cu chipurile, că ar fi agramată.
Pentru Dragnea, aștept darea gata, din fruntea Partidului.
Pentru Iohannis, cine știe, dacă s-o vindeca, de antiPSD.
Poate, ajuns în fruntea lui, a PSD-ului. Că nu se mai știe, cu instabilitatea meteo, la ce aberații socio-politice se mai poate ajunge.
De fapt, cine nu s-ar sacrifica, pentru a-i lua locul lui Dragnea?
Oricum, nu cred că liberal, pentru că ar face șoc anafilactic.
De indezirabilitate!
Onu

Simona Halep

Tot alergând, prin virtual
Am ajuns, La al Simonei Halep, țărm astral.
Nu știu, dacă ființa-i glorioasă,
Mă copleșește, Sau mă înalță.
Ce știu, este că
Privind-o, ca pe stânca vieții.
Giganții lui Paciurea,
Sfioși, încearcă, Să îi aducă
Omagiul gloriei, strădaniilor muncii..
Onu

Brăila și Galați

Mădălina-i brăileancă
Eu, nu departe, din Galați.
Ne-am aflat pe-a undei cale ,
Și-am devenit, virtual, frați.
Anii, au trecut, se pare.
Legătura, cimentată,
Nu renunță, la a ei Madi,
Brăileancă, altădată.
Uneori, în zâmbete, de ziua bună,
Oamenii nu știu, că asta-i leagă, vreme bună,
Timpul să petreacă, împreună,
Oriunde s-ar afla.
Onu

Darul scrisului

Au unii, un dar al scrisului, de invidiat. Și nu atât scriitura lor mă fascinează, cât, puterea ei de atracție, pentru comentariile cele mai diversificate. N-am să ascund, că mă roade invidia. Știu și eu să scriu, și o fac, dar nu provoc avalanșa de comentarii, de te crucești, când le citești.Consecința, pentru mine, este un soi de invidie, pentru atractivitatea acelor texte, față de lumea virtuală.
Fără nici o maliție, sunt ușor nedumerit, de puterea de atracție, a acestor internauți. Scrisul lor, lasă un nor de praf astral, de care sunt perturbați chiar sateliții lansați cu mare trudă, pe orbita uman-cerească. Nici la politică, nu mă dumiresc prea tare, când, aud că Doamna Premier ar face niște greșeli de exprimare, pentru care, nu ar merita să fie Premier. Și eu sunt exigent cu felul de exprimare general , dar nu văd atâtea păcate lingvistice, la nimeni. Fie ei doamna Premier, domnul Dragnea, sau alți corifei politici contemporani. Poate greșeala mea este că eu sunt atent la unele nuanțe în care văd un spirit ranchiunier, din neparticiparea la putere. Dar aci, de vină, suntem tot noi românii, că i-am votat prioritar pe unii și nu pe alții, că nu achiesăm rapid, la ideea grăbirii alegerilor anticipate, în speranța că, cine știe,că poate aspirațiile social-democrate ale mulțimii, se vor dumiri, că de ce tot Dragnea mereu. De fapt, nici eu, nu înțeleg, de ce acest mereu.
Poate că mintea mulțimii, are niște taine, numai de ea știute și înțelese, la care nu renunță așa ușor, de dragul unor cârteli politicianiste.
Ce ți-e și cu votanții ăștia, cum spune o reclamă foarte simpatică , pentru părinți.
Greu de înțeles și lumea asta a diplomației votanților, care spun ca liberalul Prișcă, dar tot pe Dragnea și ai lui, îi votează, cu toate perspectivele liberale luminoase, fâlfâite electoratului telespectator.
Ca să-mi simplific existența, când va fi, voi vota tot dantura ușor rarefiată a lui Nicușor Dan, la fel de insignifiant, ca liberalii.
Sunt mai modest.
Onu

Agramatism internaut

M-am plictisit de Internet.
Și-mi dau seama de asta, prin faptul că nu mai rezonez cu mesajele transmise de lumea virtuală.
Mai mult, un junghi, la șold, mă agasează, fără ca să fie deranjat de tot soiul de unguiente.
Dar, dă-l încolo, de junghi, că nu mai contează, când asupra lui Dragnea, s-au repezit stoluri de corbi liberi în a-și exprima opinia defăimătoare, asupra Doamnei Premier, care, după ce,CÂRÂIE ei, aceasta, s-a dus să vorbească, fără să-l anunțe pe Președinte, cu niște evrei.
Auzi, tocmai cu cine!
Cu niște evrei!
Ciudată, mentalitatea Președintelui, vizavi, de vezi Doamne, /niște evrei/. Aceeași bolunzeală, o avea corcitura evreo-austriacă, de Hitler.
Tot subconștient, probabil,s-a declanșat genocidul evreiesc.
Privesc, plin de regret, cum meschinăria vindicativă, dacă nu s-ar lovi de zidul insurmontabil al bunului simț popular, ar săpa , asemenea apei, cu clipocit parșiv, taluzul bazei digului de apărare , Simbolic, vorbind!
Spuneam, că am început să mă plictisesc de Internet. Sau, poate, nu de el, ci de agramatismul, întâlnit la fiecare pas ÎNGÂIIMAT, CU IFOSE SCHILODIT,ideologizante.
Ce asemănare, între o ședință de partid comunist, și agramatismul unor internauți.
Aceeași promiscuitate, de a se arăta deștepți, tocmai cei, care duc lipsă nu doar de așa ceva, ci și de calea de comunicare, gramată.
PS- Cu ecepțiile de rigoare, desigur!

Onu

Incident!

Doar că nu am plâns, văzându-l Pe Ilie Năstase, tăvălit de Polițiști, pentru a i se pune cătușele.
Și, culmea, pentru ce?
Se urcase băut, la volanul mașinii sale. Nu mai spun, că, printre altele, auzeam frânturi de /gura mătii/…,pe care, nu mi le imaginam, la clasa internațională, a marelui tăvălit.
Incriminat,auzi, tu, pentru că s-a urcat băut, la volan.
Băut la volan!
De aci, inteligențe autohtone, cu mânecile sumese, invitate de Mihai Gâdea, pentru o cât mai bănoasă audiență.
Am rămas cu un gust amar, față de lipsa de respect, pentru valoarea noastră internațională.
Și, mai ales, pentru volan, care, în nici un caz, nu trebuie să fie impregnat cu duhoarea alcoolului.
Fie el autohton, fie el , adus cu roaba, pe nu știu câți euroiași.
Toată admirația, pentru tenacitatea sportivă a lui Ilie. S-a văzut, că știe să lupte.
Și, păcat , pentru polițiștii noștri, care cu toată experiența nopții, nu au înțeles nimic, despre influența grandomană a alcoolului, asupra bietului creieraș al omului.
M-a uimit însă, puritatea limbajului.
Cu excepția câtorva prescurtări de înjurături, totul, a fost, la nivelul firului colbului de pe asfalt.
-Pilduitor, și fără istorie!
Onu

Vecina

O vecină, mă întreabă compătimitor, dacă nu mi-e greu, singur.
-Ba da, îi răspund, dar ce pot face?
Știu, că și ea este singură, dar ea, mie nu-mi place.
Singurătatea, nu poate fi estompată, decât cu emoții . Intense, ardente.Emoții, declanșate tot de viu. Nu de un cățel sau o pisică.
Am pisică. Mare blândă, păroasă, de mi-a umplut cred plămânii cu părul care-i cade. Curată, de aproape mi-ar spăla și farfuriile lăsate pe masă, până răspund la telefon, sau la soneria de la intrare. Câine, nu am.
Ar trebui, să ies afară, să-l plimb, să-i șterg urmele.Nu, mai bine, o pisicoasă bipedă, dar să nu mă indispună, cu capriciile ei. O mai exista așa ceva?
Și să nu aibă coc. Parcă aș avea în casă stafia unui bărbat.–Dar tu, ce faci, că te știu ca și mine.
–Păi ce să fac, dacă tu, nu-mi dai nici o atenție?
Ei, asta-i bună, dar ce ai vrea să fac?
-Cum ce?! Mai calcă-mi și tu pragul, mai întreabă-mă ce fac. M-ar bucura, să știi!
O privesc și ascult cu simpatie ,și regret. Ce păcat, că nu-mi place. Aș da curs sugestiei ei.Fără reciprocitate, nu poate exista apropiere umană
Mai bine, scot pisica, la plimbare, și o apăr de maidanezi.
Onu

Uitare

Am vrut să scriu ceva, dar am uitat titlul. Și fără titlu, o povestire, este ca un călător, fără Pașaport. Ca o foto, fără nume.
Și totuși, era ceva în gândul meu. Ceva, ca atunci, când un liberal, spune Dragnea. O face cu patos, călduros, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare, când, tare mi-e teamă că va câștiga iar PSD-ul.
Și eu, am temeri, bine înrădăcinate, în masa alegătoare. Care, orice s-ar spune, are o consecvență electorală, de bun simț, cum că social democrația, n-ar fi benefică poporului. Iar poporul, volens nolens, o forță latentă, cu care, nu este de îcercat glume electorale.
Eu am încredere în masa electorală. Nu m-a dezamăgit în alegerile precedente, când, cu toate argumentele liberale, pertinent servite, nu s-a lăsat prostită, în afectul său peren.
Se zice că perenitatea, ne-a asigurat continuitatea ființei naționale.
Este ca și cum, un prost, își înșeală Partenera.
Parcă tot mai bine este lângă ea, tot mai bărbat, este acolo.
Și acel /mai vreau/ șuierat de ea, ca un oftat ușor, de dorință, șoptită parcă, într-un expir, de savurare a plăcerii, îl poartă pe drumul revenirii de sine.
Iar el, supus, revine.
La asemenea scene, în varii secvențe, asist zilnic, de la masa mea de scris. Mai precis, de la biroul, pe care am instalat calculatorul.
Perdeaua destul de tansparentă, de la fereastră, crează, prin semitransparența ei, un ambient aparte, de lume paralelă. Clipesc, de parcă aș visa, și mă simt bine.
Omul din mine, trăiește intens, clipa, și nu vrea s-o piardă. O așterne pripit, pe hârtie, pentru a reveni oricând, la ea.
După sărut, ea, fata, sau cine-o fi, așteaptă cu buze fierbinți. Așteptarea este prea lungă, se pare.
Deschide ochii și, necaz.
Ai lui, urmăreau zâmbind,tot un sărut, transmis mimat, de către cineva, căreia îi plăcuse scena sărutului lor.
Dezastru. O palmă friptă bine, îl aduce la realitate. Își revine, dar deja, este prea târziu.
Cu o piruietă, bine înfiptă în asfaltul trotuarului, decepționata, se întoarce, și îl lasă prost, în drum.
Îmi pare foarte rău pentru fată. Trebuie să fie o ființă , cu trăiri intense.
Îmi amintește de buriat-mongola, de la Moscova.
Ce făptură, Doamne! După ce mi-a tras una, de m-a amețit, m-a implorat plângând,să n-o mai necăjesc, pentru că, nu mai știe cum va reacționa.
M-a speriat, și din prudență, m-am ferit să-i mai provoc asemenea descărcări de mânie.
Se spune, nu în zadar, că nu-i de glumit, cu înflăcărarea unei femei îndrăgostite.
Îndrăgostite, sau cu mânia geloziei descătușată.
Dar,uite, că tot fără titlu, a rămas povestirea.

Onu