Matinală

Cititul târziu, în noapte, mă face cam leneș la trezire. Asta, nu înseamnă, că nu o fac alții. Tot este bine, prilej de reflecție, asupra rasei umane.
Dacă nu am primit nici o corespondență, stau în fața calculatorului, și încerc la rându-mi , să încropesc ceva.
Este pauză de cumpărături, și liftul, nu circulă enervant.
Dar sunete ciudate, contondente, îmi spun, că locuiesc într-un bloc civilizat, dintr-o zonă centrală a Capitalei.
De la mine, nu este mult, până la magazinul Unirea,aflat pe cheiul Dâmboviței sau până la Universitate, Teatrul Național,și hotelul Intercontinental.
În timp ce-mi caut ideile de scris, brusc, atmosfera se înviorează. Zgomote la lift, de parcă acesta s-ar dezintegra.
Nu rezist, și după o ezitare,ies să văd să văd ce se întâmplă.
Din lift, apare și omul de serviciu, Jean, târând după el, un sac de iută, plin pe jumătate cu moloz.
Fața smeadă, îi lucește de transpirație. Mă impresionează, și după salutul de rigoare, îl întreb obișnuit, ce mai face.
–Uite, curățenie, că ăia care și-au lucrat în apartament, au lăsat numai mizerie, pe hol.
– Ce nesimțiți ! gândesc eu, compătimitor pentru el!.
Azi, observ, că ușa liftului este deschisă.
Zgomote de curățenie, dar aceasta, rămâne totuși, deschisă .
A uitat-o, îmi spun, și ies, s-o închid.
Mihai, liftierul, transpirat, mă salută.. Alături, o grămadă de moloz, preț de vreo doi-trei saci de iută, scos din casa liftului.
Mi-amintesc de harnicul Jean, cărând sacul, plin pe jumătate, cu moloz. Este clar, îmi spun.
Jean, a umplut o jumătate de sac, de moloz, iar restul, l-a aruncat în casa liftului.
Se descurcă omul, și revin gânditor, în apartament.
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s