Eșec

Mă specializez în râci. Preiau tot ce-i pare intestinului meu,deștept.
Uite, spre exemplu, acum, o am în colimator, pe Doamna Premier Viorica Dăncilă.
Mi-a filat intenționat, o lampă, că Doamna Premier, nu știe vorbi corect românește.
Și o țin langa, tot așa, fără să-mi fie rușine. Că și unui papagal, cred că i-ar fi.
Ce conteazâ, că am sau n-am dreptate? Vorbește incorect românește!
Acu, sincer fiind, față de Dumnezeu, nu conteazâ ce cred eu.
E la modă, să dau în PSD-eu.
Dar de ce, i-o fi votat atâta norod ? Cică, peste două milioane.
Pentru iluzia Programatică?
Că și opozanții liberali, cică, ar fi avut niște reminiscențe programatice. Mult prea subtile însă, pentru percepția nerafinată, a unora ca mine.
Acu, eu știu, da nu vă zic.
Ne-a pedepsit Sfântul Dumnezeu, ne-a luat mințile.
Dar vorba aia, cu norocul, de unii li-or dat votul.
Bine-au făcut, să sufere acum, de creduli ce-au fost.
Să întindă pe pâine, Program de guvernare!
Într-adevăr, Dumnezeu pedepsește, chiar de nu vrei să recunoști PSD-ul .
Și trimite lumea la vot, ca și cum ți-ai face cruce.
Ca apoi, pe partea ei inteligentă, liberală, să încerce să-i repare eroarea, patriotard.
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Animaţie, Pagini de jurnal Pamflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s