Prea mică,

Iluzoriu, desigur, dar camera este prea mică, pentru avalanșa de sentimente, care mă năpădesc, privind chipul fericit al Sorinei- mămică.
Acum câțiva ani, la începutul nostru virtual, Sorina, într-o sinceritate dezarmantă, mi s-a confesat. Mărturisirea cuiva, a ceva, despre sine, este și trebuie să rămână, o taină aparte, unică.
De atunci, Sorina-omul, ocupă în prețuirea mea, un loc deosebit.
Mi-ar place mult, să reușim, desigur, numai, dacă o dorim reciproc, să ne întâlnim, fie și pentru durata infinită, a clipei bucuriei.
Se spune, că, undeva, acolo sus, în Univers, există o orânduială a vieții fiecăruia dintre noi. N-aș crede, dacă nu aș vedea desfășurarea revoltător haotică, a vieții semenilor noștri.
Mă rog , determinarea unor oameni, de a -și vedea de treabă, indiferent de ce li se întâmplă, ca și cum s-ar complace, mă uimește, și mă tonifiază.
Îmi este pildă, ruga cerșetorului muritor de foame, în fața morții, seara, când spune, plin de speranță
– Moarte, rogu-te, mai lasă-mă , poate mâine,cineva, îmi va da un coltuc de pâine!
PS-
Dacă mă întreb de ce am scris cele de mai sus, nu știu răspunde.
Poate că arătătorul meu drept, a avut un capriciu!?
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s