Nucul

În spatele blocului nostru, meu, în dreptul ferestrei apartamentului meu, tronează un nuc falnic. Istoria lui este simplă , ca însăși viața. Viața, i se datorează ideii soției mele, de a vedea ce se întâmpă, cu o nucă, încolțită în atmosfera prielnică a cămării familiale. Am plantat-o în spatele blocului, în dreptul ferestrei noastre.
A crescut , ca o trestie, până când, clasa muncitore din echipa de anveloparea blocului, i-a rupt vârful mândru.
Nu s-a lăsat, și s-a dezvoltat lateral, de mai mare mândrețea.
Vârsta înaintată, nu-i mai permite să rodească prea mult, dar ciorile, tot îi dau târcoale, croncănind gălăgios.
Mai are un rol, nucul meu. Salvează pisicile maidaneze, din jurul blocului, care la orice agresiune canină, se urcă în el, de unde, cu coada stufoasă fuior, le dau cu tifla , javrelor, stuchindu-le.
Într-o zi, cei de la ADP, AU VENIT SĂ-L TOALETEZE. Am înghețat, dar nu s-a întâmplat nimic grav. Impresionați de prestanța acestuia, i-au îndepărtat numai câteva ramuri, care, de capul lor, o luaseră razna, peste locul de parcare din spatele blocului nostru.
Filozofau ei, cică la o furtună mai puternică, ramurile sale vânjoase , s-ar fi putut rupe, și cădea peste mașinile parcate în vecinătatea lui. Dar nu s-a întâmplat.
Nucul, își poartă semeț ramurile , salvează pisicile maidaneze, și sporovăie discret, cu ciorile, care- i caută roada.
Onu

Publicitate

Lipsă

N-am să ascund, că mi-a lipsit Mignona. De ce oare, se lipește un chip, de altul? Totuși, tot de mine,trebuie, să depindă păstrarea echilibrului.
Ieri, în timp ce vorbeam cu un vecin, a apărut Mignona. Să hrănească un porumbel , aciuat pe lângă blocul nostru. Mă îndrept către ea, dar vai!
Zâmbind, cu o bezea afabilă, îmi dă de înțeles, că se grăbește. Înghit în sec. Nu are nici o vină, că eu, în orbirea mea, nu mai țin cont, că fiecare om, își are viața lui, obligațiie lui. M-am oprit, și mi-am reproșat nestăpânirea afectivă.
Nu-i mare pierderea. Uneori, am ratat, curse mai importante, în viață.
Asta este. Nu zadarnic, se spune, că ne-o facem cu mâinile noastre.
În fond, și unicul Napoleon, și-a făcut-o singur, când strecurându-se în așternuturile Josephinei, javra de companie, a acesteia, l-a mușcat, de mai mai, să-l lase fără bărbăție.
Ofensat, dar mândru, Marele Om, a plecat, ca să revină a doua zi, cu o gardă personală, care să țină în brațe, jăvruța.
Și, înțeleapta văduvă, Josephina, a acceptat, intuindu-și clarvăzător, viitorul de Împărăteasă. Așadar, Iată, că și și Marele Napoleon, a gustat colții potăii de companie, intrând astfel, în Sexologie.
Nu este de mirare, că Înflăcăratul Napoleon , a pățit-o , chiar în așternutul viitoarei lui soții.
Ciudată Istoria, nu?!
Onu