Arhiva zilnică: 24 mai 2018

Sugestie

Geme facebook-ul de vizitatori, care mai de care mai firoscoși
Ba, i-am mai auzit, pe unii ,suflându-și tot felul de păreri aberante ,despre oamenii înstăriți.
Opinii și opinii.
Vome și vome. Mai ales, cu aromă de contra.
Nu e rău. Este ca și la proteste, când, simțindu-se la adăpostul mulțimii, toți își vociferează, ca într-un delir, penibilul.
Mă întreb,dacă Becali, o participa, la așa ceva.
Nu cred că vreodată, să o fi făcut. Ar fi stupid.
Cine altcineva, ar gândi, cum să facă bogăția!
De aceea, nu cred, ca protestatarii noștri ,să facă vreodată, avere.
Bogăția, se face cu talent, și cu efoturi de gândire, de acțiune.
Ba , cred.că și cu meditație, când văd, cu câtă dexteritate, își mișcă Rozariul, alb sau negru, în palma dreaptă,sau stângă.
Secvența, mă face să mă gândesc, la faptul că mulți firoscoși de-ai comentariilor, ar face bine, să scrie câte o pagină, despre cum gândesc ei, cum s-ar face cinstit, din oierit, avere.
Lectura unor asemenea povestiri , i-ar trezi pe mulți, din fantasmele lor manifestarde.
Asemenea cărțulii, ar fi benefice unora, care poate tind să gândească astfel, dar nu-i duce mintea, sau năravul.
Eu unul, regret nespus, că nu am avut un mentor, care să-mi inculce, asemenea idei.
Și cum, românul este întreprid, probabil, lista Becalilor, în România, ar fi fost mai amplă și mai pilduitoare.
Este drept, totul depinde de inteligența pragmatică, a fiecăruia,dar o orientare în masă, nu strică.
Nu toți, putem fi Becali, Richelieu, Talleyrand sau Napoleon. Dar o încercare, organizat orientată, merită efortul.
România are resurse umane, întrepride, în această direcție.Poate că astfel,au făcut și americanii?
Că, să tot cârtim, nu mai are rost!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Pagini de jurnal. Proza scurta.

Șoc

Nu mă așteptam astăzi, să devin invizibil, mai ales, pentru Mignonă.
Poate chipul frumos, pe care l-am simțit de-a dreptul, există doar în mintea mea febrilă, și el nu mă cunoaște. Poate l-am confundat, poate eu, nu sunt eu, cel care visează. Poate , am greșit primul, năzuind –l.
Eul acesta al meu, este plin de incertitudini, în ceace-l privește.
Oricum, așa păcătos cum pare, a reușit să remarce gura frumoasă a M.
Mică, dar cărnoasă, rozalie și bine conturată, trebuie să ascundă adevărate virtuți, în timpul sărutului.
Care, din păcate, nu este al meu, și, până va fi, voi trece prin astrale chinuri de dor mistuitor.
Dar, merită oare, să mă gândesc la suferință, când prin rugă fierbinte, adresată Domnului, poate îl voi convinge, că prin ea, viața mea, s-ar reîmplini?
Gânduri. Gânduri vii, realizabile, îmi spun plin de speranță.
Poate, va sosi clipa, în care, contopindu-mi-se visul, cu extazul, voi simți căldura buzelor M, împlinindu-mă.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Leapşă, Pagini de Jurnal