Am vrut să scriu ceva, dar am uitat titlul. Și fără titlu, o povestire, este ca un călător, fără Pașaport. Ca o foto, fără nume.
Și totuși, era ceva în gândul meu. Ceva, ca atunci, când un liberal, spune Dragnea. O face cu patos, călduros, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare, când, tare mi-e teamă că va câștiga iar PSD-ul.
Și eu, am temeri, bine înrădăcinate, în masa alegătoare. Care, orice s-ar spune, are o consecvență electorală, de bun simț, cum că social democrația, n-ar fi benefică poporului. Iar poporul, volens nolens, o forță latentă, cu care, nu este de îcercat glume electorale.
Eu am încredere în masa electorală. Nu m-a dezamăgit în alegerile precedente, când, cu toate argumentele liberale, pertinent servite, nu s-a lăsat prostită, în afectul său peren.
Se zice că perenitatea, ne-a asigurat continuitatea ființei naționale.
Este ca și cum, un prost, își înșeală Partenera.
Parcă tot mai bine este lângă ea, tot mai bărbat, este acolo.
Și acel /mai vreau/ șuierat de ea, ca un oftat ușor, de dorință, șoptită parcă, într-un expir, de savurare a plăcerii, îl poartă pe drumul revenirii de sine.
Iar el, supus, revine.
La asemenea scene, în varii secvențe, asist zilnic, de la masa mea de scris. Mai precis, de la biroul, pe care am instalat calculatorul.
Perdeaua destul de tansparentă, de la fereastră, crează, prin semitransparența ei, un ambient aparte, de lume paralelă. Clipesc, de parcă aș visa, și mă simt bine.
Omul din mine, trăiește intens, clipa, și nu vrea s-o piardă. O așterne pripit, pe hârtie, pentru a reveni oricând, la ea.
După sărut, ea, fata, sau cine-o fi, așteaptă cu buze fierbinți. Așteptarea este prea lungă, se pare.
Deschide ochii și, necaz.
Ai lui, urmăreau zâmbind,tot un sărut, transmis mimat, de către cineva, căreia îi plăcuse scena sărutului lor.
Dezastru. O palmă friptă bine, îl aduce la realitate. Își revine, dar deja, este prea târziu.
Cu o piruietă, bine înfiptă în asfaltul trotuarului, decepționata, se întoarce, și îl lasă prost, în drum.
Îmi pare foarte rău pentru fată. Trebuie să fie o ființă , cu trăiri intense.
Îmi amintește de buriat-mongola, de la Moscova.
Ce făptură, Doamne! După ce mi-a tras una, de m-a amețit, m-a implorat plângând,să n-o mai necăjesc, pentru că, nu mai știe cum va reacționa.
M-a speriat, și din prudență, m-am ferit să-i mai provoc asemenea descărcări de mânie.
Se spune, nu în zadar, că nu-i de glumit, cu înflăcărarea unei femei îndrăgostite.
Îndrăgostite, sau cu mânia geloziei descătușată.
Dar,uite, că tot fără titlu, a rămas povestirea.

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta., Personale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s