Arhiva zilnică: 30 mai 2018

Simona Halep

Tot alergând, prin virtual
Am ajuns, La al Simonei Halep, țărm astral.
Nu știu, dacă ființa-i glorioasă,
Mă copleșește, Sau mă înalță.
Ce știu, este că
Privind-o, ca pe stânca vieții.
Giganții lui Paciurea,
Sfioși, încearcă, Să îi aducă
Omagiul gloriei, strădaniilor muncii..
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Poezie

Brăila și Galați

Mădălina-i brăileancă
Eu, nu departe, din Galați.
Ne-am aflat pe-a undei cale ,
Și-am devenit, virtual, frați.
Anii, au trecut, se pare.
Legătura, cimentată,
Nu renunță, la a ei Madi,
Brăileancă, altădată.
Uneori, în zâmbete, de ziua bună,
Oamenii nu știu, că asta-i leagă, vreme bună,
Timpul să petreacă, împreună,
Oriunde s-ar afla.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Darul scrisului

Au unii, un dar al scrisului, de invidiat. Și nu atât scriitura lor mă fascinează, cât, puterea ei de atracție, pentru comentariile cele mai diversificate. N-am să ascund, că mă roade invidia. Știu și eu să scriu, și o fac, dar nu provoc avalanșa de comentarii, de te crucești, când le citești.Consecința, pentru mine, este un soi de invidie, pentru atractivitatea acelor texte, față de lumea virtuală.
Fără nici o maliție, sunt ușor nedumerit, de puterea de atracție, a acestor internauți. Scrisul lor, lasă un nor de praf astral, de care sunt perturbați chiar sateliții lansați cu mare trudă, pe orbita uman-cerească. Nici la politică, nu mă dumiresc prea tare, când, aud că Doamna Premier ar face niște greșeli de exprimare, pentru care, nu ar merita să fie Premier. Și eu sunt exigent cu felul de exprimare general , dar nu văd atâtea păcate lingvistice, la nimeni. Fie ei doamna Premier, domnul Dragnea, sau alți corifei politici contemporani. Poate greșeala mea este că eu sunt atent la unele nuanțe în care văd un spirit ranchiunier, din neparticiparea la putere. Dar aci, de vină, suntem tot noi românii, că i-am votat prioritar pe unii și nu pe alții, că nu achiesăm rapid, la ideea grăbirii alegerilor anticipate, în speranța că, cine știe,că poate aspirațiile social-democrate ale mulțimii, se vor dumiri, că de ce tot Dragnea mereu. De fapt, nici eu, nu înțeleg, de ce acest mereu.
Poate că mintea mulțimii, are niște taine, numai de ea știute și înțelese, la care nu renunță așa ușor, de dragul unor cârteli politicianiste.
Ce ți-e și cu votanții ăștia, cum spune o reclamă foarte simpatică , pentru părinți.
Greu de înțeles și lumea asta a diplomației votanților, care spun ca liberalul Prișcă, dar tot pe Dragnea și ai lui, îi votează, cu toate perspectivele liberale luminoase, fâlfâite electoratului telespectator.
Ca să-mi simplific existența, când va fi, voi vota tot dantura ușor rarefiată a lui Nicușor Dan, la fel de insignifiant, ca liberalii.
Sunt mai modest.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Proză scurtă., Râsu- plânsu