Narcisism

Nu mă pot abție, să nu-mi recunosc, narcisismul. Cu oglindă, dar mai ales, în oglinda închipuirii, sunt foarte mulțumit de sine. Și nu cred , să fie rău. Poate, cine știe, dacă n-ar fi așa, aș cădea într-o boală autoimună, mi s-ar părea, că sunt propriul meu dușman, și vai, la cât sunt de gheros, adică, la ce gheare am, m-aș mutila incurabil. Așa că, mai bine privesc, pe ferestruică.
Poate –mi cade privirea, pe cine are neșansa să- mi cadă cu tronc. Și, mi-e dor, de o fată sfioasă, cu privire pudică, dar foarte neliniștită. Un gen de să n-aibă stare, până ce, asemenea unui copil mic, nu te istovește cu nedumeririle.
Iar mie, îmi place, să fiu istovit.
Așa dar, sper să văd pe fereastră, trecând pe stradă, o neostoită a curiozității de a mă înțelege.
Unde-s oare, vremurile când nu eram lăsat în pace?!….
Dar, mai ales, de nu m-ar mai înjunghia în șoldul stâng. Eu speram, că va trece ca un nor, dar nici vorbă. Cui i-o face pe poftă, că nu cred în meschinăria Cerului.
Mai scriu puțin, și fuga la Farmacie. Alt unguent, alți bani, alte iluzii.
Nu-i nimic, pretext, pentru a delira în scris. Că…, ce s-ar face românul din mine, dacă nu și-ar etala cu modestie sacră, părerea despre sine?
Pe Premieriță, am dat-o gata, cu chipurile, că ar fi agramată.
Pentru Dragnea, aștept darea gata, din fruntea Partidului.
Pentru Iohannis, cine știe, dacă s-o vindeca, de antiPSD.
Poate, ajuns în fruntea lui, a PSD-ului. Că nu se mai știe, cu instabilitatea meteo, la ce aberații socio-politice se mai poate ajunge.
De fapt, cine nu s-ar sacrifica, pentru a-i lua locul lui Dragnea?
Oricum, nu cred că liberal, pentru că ar face șoc anafilactic.
De indezirabilitate!
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s