Dorina,

Dorina este o internaută, care mi-a impus spiritual. Nu i-am spus, deși, vecinătatea ei, îmi impune rigori de viață, pe care, până să o fi aflat, nu le gândisem. Adică, printre altele,să scriu, pentru a-i place ei, necunoscutei.
Iar ea, necunoscuta, să mă înalțe, prin prețuirea ei, spre stima de sine, cea mai pură.
Dorina este un suflet, pe care, cunoscându-l , simți nevoia să trăiești vorba unui celebru jurnalist contemporan, cu care-și încheie reportajele.
-Vă sărut pe suflet!
Care o fi accepția sufletului, în zicerea sa, nu știu. Sigur este, că parafrazându-l, eu simt că o sărut pe Dorina.
Când scriu aceste rânduri, nu știu, dacă o cunosc bine, pe Dorina, dar cert este, că-mi vine să-l citez pe reputatul jurnalist.
Pentru că, o intuiesc capabilă și demnă de sentimente, care să merite, ca sufletul, să-i fie acoperit de esența aspirației celebrului jurnalist.
Voi încheia deci, cu
-Te sărut pe suflet, Dorina!
Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Pagini de dor

2 răspunsuri la „Dorina,

  1. Onorată ! Parafrazând-o pe ILEANA VULPESCU : ,,Mintea si sufletul omului,nu merg totdeauna pe aceeași poteca.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s