Arhiva zilnică: 23 iulie 2018

Castane,

Se mănâncă multe castane, despre DRAGNEA.
Eu, din compasiune pentru cei care o fac, îmi pierd vremea, citindu-i.
Un lucru însă, mă nedumerește.
Care proverb se va adeveri?
Cel cu
– /Câinii latră, caravana trece!/
Sau cel adaptat,cu
/ Latră,latră, ceva tot va prinde!/
Și, nefiind prea subtil, înclin să cred că Alaiul PSD-ist, tot va trece,
la fel cum, la cântecul cucuvelei, nu mai moare nimeni, nici în Spitale!
Că, la câte cucuvele, doinesc noaptea, în curtea spitalelor, pacienții aduși cu Salvarea, ar trebui spitalizați, direct la morga acestora!
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Animaţie, Pagini de jurnal. Proza scurta.

Spaimă

Dimineață, când am intrat în bucătărie, am găsit masa, plină de roșu. Doamne, sânge? Dar de unde?Am dat să fug, speriat, dar m-am oprit. Sângele, cursese dintr-o pungă de plastic, ce părea că ar conține ceva.
O crimă la mine în bucătărie? Azi noapte?Am strâns instinctiv pumnii, să nu las, din curiozitate, urma vreunei amprente.
Dar demonul curiozității, nu mi-a dat pace. M-am trezit pipăind instinctiv, cu arătătorul drept, pata de sânge, și am mirosit-o. Roșii, am constatat, și atunci, plin de speranță, mi-am amintit, că am cumpărat niște roșii pe care nule-am consumat.M-am apucat înfrigurat,să șterg zeama de roșii, care se împrăștiase pe masă.Șocul gândului unei crime în apartamentul meu, în timpul nopții, s-a stins, dar o cicatrice de groază, tot a rămas.
M-am dus la vecină, să-mi caut de vorbă.
Ea, nedumerită, neștiindu-mă amator de vizite matinale, m-a invitat, tulburată, la o cafea. Încă sub imperiul spaimei, am ridicat ceașca de cafea, cu mâini tremurânde. Observând, ușor derutată,a înțeles, că se petrece ceva ciudat, cu mine.
–Vecine, ți-e rău?Să chem Salvarea?
-Nu, nu, vă rog!
Pentru mine, de la decesul soției, Mașina Salvării,înseamnă drumul sigur, către moarte.
Mai devreme, sau mai târziu. Întrebarea Ei, m-a tulburat și mai mult.
-Nu, vecină, nu! Despre altceva este vorba.Cred că în bucătăria mea, azi noapte, s-a comis o crimă.
Cu ceașca tremurând în mâna cu care bea cafeaua, vecina, mi-a privit sentențios, mâinile.
–Nu, vecină, nu, la ce Dumnezeu, te gândești?
– La nimic rău, vecine! La nimic!Mi-a alunecat privirea,spre arma crimei.
Că știi, la mânie, omul își pierde controlul mâinilor.
-Dar, nu vrei să sunăm la 112, și să-i rugăm să lămurească misterul?
– Știu eu, poate n-ar fi rău!
– Dar, vecine,ești sigur că nu s-a întâmplat ceva necugetat? M-a întrebat prevenitor vecina.
Cu mâini tremurânde, îi spun
-Doamne, vecină, privește unghiile mele!Vezi urme de sânge pe sub ele?
-Ei și tu, ce-ți trece prin minte?
Dar nu vrei să mă ajuți, să lămuresc misterul sângelui de pe masă?
Pentru că, pur și simplu,nu-mi vine să cred!
Parcă scoasă din minți, vecina, a răcnit
– Parșivule, vrei să mă faci părtașă la crimă?
Ieși afară,Prefăcutule, că anunț eu, Poliția!
Văzând-o cu ochii holbați de excitație, m-am întors în apartament.
De la intrare, am simțit un miros evident de roșii storcite.
M-am repezit plin de speranță, la urma de sânge, mi-am înmuiat degetul, și l-am gustat, tremurând.
Avea gust de roșii, storcite.
Nici nu mă bucur bine, că aud ciocănituri puternice, la intrare.
– Deschideți, Poliția!Am deschi
.-Am auzit că s-a săvârșit, azi noapte, o crimă, în acest apartament. Mâinile sus, și nici o mișcare!
Cu mâinile ridicate, în urma somației, am izbucnit în râs
.- Am înțeles, ați fost puși pe o pistă falsă!
Și le-am povestit pe scurt, tărășenia cu roșiile storcite, și vizita la vecină.
-Am înțeles, mi-a răspuns zâmbind, polițistul care coordona echipa.
Chiar vecina dvs ne-a anunțat!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Animaţie, Pagini de jurnal. Proza scurta.