Spaimă

Dimineață, când am intrat în bucătărie, am găsit masa, plină de roșu. Doamne, sânge? Dar de unde?Am dat să fug, speriat, dar m-am oprit. Sângele, cursese dintr-o pungă de plastic, ce părea că ar conține ceva.
O crimă la mine în bucătărie? Azi noapte?Am strâns instinctiv pumnii, să nu las, din curiozitate, urma vreunei amprente.
Dar demonul curiozității, nu mi-a dat pace. M-am trezit pipăind instinctiv, cu arătătorul drept, pata de sânge, și am mirosit-o. Roșii, am constatat, și atunci, plin de speranță, mi-am amintit, că am cumpărat niște roșii pe care nule-am consumat.M-am apucat înfrigurat,să șterg zeama de roșii, care se împrăștiase pe masă.Șocul gândului unei crime în apartamentul meu, în timpul nopții, s-a stins, dar o cicatrice de groază, tot a rămas.
M-am dus la vecină, să-mi caut de vorbă.
Ea, nedumerită, neștiindu-mă amator de vizite matinale, m-a invitat, tulburată, la o cafea. Încă sub imperiul spaimei, am ridicat ceașca de cafea, cu mâini tremurânde. Observând, ușor derutată,a înțeles, că se petrece ceva ciudat, cu mine.
–Vecine, ți-e rău?Să chem Salvarea?
-Nu, nu, vă rog!
Pentru mine, de la decesul soției, Mașina Salvării,înseamnă drumul sigur, către moarte.
Mai devreme, sau mai târziu. Întrebarea Ei, m-a tulburat și mai mult.
-Nu, vecină, nu! Despre altceva este vorba.Cred că în bucătăria mea, azi noapte, s-a comis o crimă.
Cu ceașca tremurând în mâna cu care bea cafeaua, vecina, mi-a privit sentențios, mâinile.
–Nu, vecină, nu, la ce Dumnezeu, te gândești?
– La nimic rău, vecine! La nimic!Mi-a alunecat privirea,spre arma crimei.
Că știi, la mânie, omul își pierde controlul mâinilor.
-Dar, nu vrei să sunăm la 112, și să-i rugăm să lămurească misterul?
– Știu eu, poate n-ar fi rău!
– Dar, vecine,ești sigur că nu s-a întâmplat ceva necugetat? M-a întrebat prevenitor vecina.
Cu mâini tremurânde, îi spun
-Doamne, vecină, privește unghiile mele!Vezi urme de sânge pe sub ele?
-Ei și tu, ce-ți trece prin minte?
Dar nu vrei să mă ajuți, să lămuresc misterul sângelui de pe masă?
Pentru că, pur și simplu,nu-mi vine să cred!
Parcă scoasă din minți, vecina, a răcnit
– Parșivule, vrei să mă faci părtașă la crimă?
Ieși afară,Prefăcutule, că anunț eu, Poliția!
Văzând-o cu ochii holbați de excitație, m-am întors în apartament.
De la intrare, am simțit un miros evident de roșii storcite.
M-am repezit plin de speranță, la urma de sânge, mi-am înmuiat degetul, și l-am gustat, tremurând.
Avea gust de roșii, storcite.
Nici nu mă bucur bine, că aud ciocănituri puternice, la intrare.
– Deschideți, Poliția!Am deschi
.-Am auzit că s-a săvârșit, azi noapte, o crimă, în acest apartament. Mâinile sus, și nici o mișcare!
Cu mâinile ridicate, în urma somației, am izbucnit în râs
.- Am înțeles, ați fost puși pe o pistă falsă!
Și le-am povestit pe scurt, tărășenia cu roșiile storcite, și vizita la vecină.
-Am înțeles, mi-a răspuns zâmbind, polițistul care coordona echipa.
Chiar vecina dvs ne-a anunțat!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Animaţie, Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s