Vorbe bune

În fața surâsului senin și blând al bloggeriței vorbe bune, mă simt copleșit. Nu pot crede în asemenea luminozitate dominatoare.
Îmi vine să zbor, dar, nu știu încotro, nu știu, dacă voi fi primit, odată ajuns la destinația năzuită, nu știu, dacă totul nu este o iluzie foto.
În zborul gândului către ea, retrăiesc lumi de basm, când îmi așezam sfios, capul vrăjit parcă, în poala unei Ilene Cosânzene, de care mi-a fost fericită copilăria, prin basmele măiestrit ticluite de o mătușică bârlădeancă. Ceva , mă incomodează însă la această virtuală mătușică, ale cărei viersuri vrăjite, îmi tulbură liniștea adultă, întorcându-mă la închipuiri ce nu mai speram să le retrăiesc.Ceva, ce, dacă aș întâlni-o, nu aș îndrăzni să-i mărturisesc.
Până atunci, dar pentru când va fi acela, nu-mi rămâne decât să-mi exprim îngândurat, această stare admirativă.
Ioi, Doamne,mai să spun un cuvânt greșit, departe de mine, ca intenție. Este, vai, starea în care m-a adus vorbe bune, privindu-i bunătatea chipului.
Onu

Publicitate