Nedumerire!

Ieri, am primit o lecție, din care, am rămas nedumerit. O locatară din blocul nostru, m-a salutat.
M-a surprins, cu cât ,eu nu trec pe lângă cineva cunoscut, fără salutul de rigoare.
Cu toată surprinderea, am răspuns, intrând într-o agitație de nemulțumire.
Cine să mă fi salutat, fără să o cunosc?
Începe să mă lase memoria?
Ajuns acasă, am continuat să mă frământ, asupra identității persoanei.
Într-un târziu, m-am lămurit. Doamna, este o locatară a celeilalte scări a blocului în care locuiesc.
Mai mult, cândva, am avut un conflict spontan.
Ciudat însă, că în loc să-mi rămână niște resentimente, am resimțit senzația, că mi-aș mai dori, reiterarea conflictului verbal, dar într-un context emoțional mai intens.
Am înțeles și de ce nu am recunoscut persoana respectivă.
Între timp, a slăbit foarte mult, chipul său, purtând expresia acesteia.
Odată lămurită nedumerirea, mintea a început să lucreze, în direcția reiterării emoțiilor anterioare.
Nu-mi iese însă, din minte, chipul său ofilit, marcat parcă de o suferință pulmonară.
Așa că, începe lupta acerbă cu diavolul pasional, din mine.
Dacă mă las furat de patima sărutului, și nu respect condiția păstrării distanței, față de sursa de contaminare cu suferința ei?
Dacă, urmare acestei imprudențe,vom pătimi amândoi?
Sincer, simt nevoia unei îndrumări înțelepte, în reorientarea mea interioară, ca să mă bucur și de savoarea sărutului, și de imunitatea protectoare.
O fi posibil?!
Onu

Publicitate