Consangvinizare

Magdalena, îmi este, s-ar zice, verișoară bună. Fiica unei mătuși, din partea tatălui. Cu o frumusețe de cadână, căreia, copil fiind, simțeam nevoia intensă, să-i dau asigurări, sărutând-o cu o pasiune naivă, că atunci când voi fi mare, nu mă voi căsători decât cu ea.
Frumusețea mamei, s-a transmis ereditar, și fiicei.
Și, tot ereditar cred, admirația vărului, care, firesc, nu și-a ținut promisiunea, față de mama ei.
Acum, când scriu, fiorii vii ai emoției amintirilor, mă reîncarcă de responsabilitatea pe care în naivitatea sufletului meu, de copil fascinat, nu am respectat-o. Și, cășunează pe Magdalena, verișoara parcă turnată pe mulajul estetic al mamei sale.Ce păcat însă, că regula consangvinizării, mă obligă la a visa, doar.
Magdalena, cu niște resorturi sufletești, mai viguroase, poate, deși mi-a promis că ne vom vedea, face totul iluzoriu. Dar, conform proverbului cu speranța, aștept ca trecerea timpului, să-mi demonstreze, că Pasiunea este mai viguroasă decât Speranța.
Și când, la scutul protector al timpului, chipul Magdalenei, șubrezit de valurile trecerii acestuia, mă va fi ferit de păcatul consangvinizării, voi fi fericit, că am trăit un vis frumos.
Onu

Publicitate