Ceață.
M-am trezit cu dor de virtual, dar zadarnic, fantezia, nu mă ajută.
Crede că tot ce au scris treziții, înaintea mea, ar fi mult mai valoros, prin prizma trăirilor . Și, chiar dacă nu vreau să accept ideea, bâzâitul ei, în mintea mea, mă inconfortează.
În sfârșit, iată-mă și creator de vocabular.
Auzi…, mă inconfortează.
Adică, mă jenează în confort.
Dar de ce este plăcută această jenă?
Poate că, nu este jenă? Poate o doresc, și ea nu se exprimă?
Dar cine să fie ea?
Privesc strada pe fereastră, poate apare.
Sub forma unui fulger, în priviri, a unui cutremur, în unduirea viguroasă a mersului, a unei cântări în Înalturi, a unei priviri sfioase, de o clipă!
Dar, nu contează, forma sub care va apare.
Important, este să apară,și să mă tulbure, să mă facă să vibrez de dorință sufletească.
Pentru că, totul este vibrația sufletului.
Doar ea contează, ei, i se subsumează totul!
Onu
