Arhiva zilnică: 20 august 2018

Nedumerire,

Încă nu s-au stins ecourile lui 10 august recent. Iar pentru mine, rămâne o nedumerire, cine au fost nemulțumiții din Piața Victoriei.
Este un fapt, că manifestanții, au avut o motivație reală, așa că, nu pot trece cu vederea peste duritatea forțelor de ordine, fie ele oricine.
Am urmărit cu atenție, reluările Realitatea tv și Antena 3, dar nu m-am lămurit, cine, cum a greșit. Din opinii sporadice, ale unor consacrați, se poate deduce că mai sunt de așteptat asemenea evenimente, care și-ar fi pus în minte, răsturnarea prezentului, spre a se ajunge la alegeri anticipate.
Pare ciudată această iluzie, când alegerile precedente, au demonstrat clar, pe cine vor majoritar, românii, să-i conducă. Probabil, noi alegeri, vor radicaliza votanții, și perdanții, vor fi mai perdanți.
Așa că nu-mi pare prea inteligentă o asemenea intenție politică. Iar românul, își va exprima relevant, personalitatea politică.
Păcat deci, de energiile umane, irosite în năzuințe belicoase, evident penibile.
Probabil însă, își va spune cuvântul înțelepciunea populară, prin confirmarea unui alt proverb, cum ar fi spre pildă,
-unde-i dragoste puțină, lesne-a se găsi pricină.
Onu

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Animaţie, Diverse ..., Pagini de jurnal. Proza scurta.