ÎMI PARE RĂU!

Am o stare de jenă, pentru feminitatea feștelită a Primarului General al Capitalei.
Dar, mai bine, îmi pare de nereușita sa de puci, în PSD, în contextul în care, corbii și șacalii opoziției, așteaptă salivând , leșul domnului Dragnea, oferit lor pe tavă, de amazoana primăriță, ne realizându-și gestul incalificabil de șubrezire a partidului, și a omului, care au au propus-o pentru a candida la funcția de Primar General al Capitalei.
Nu contest, meritele probabile ale susmenționatei, dar cred, că era cazul, ca înainte de a se lansa în atacuri demne de cea mai încrâncenată opoziție,în cazul în care, nu a sărit sprinten,în bărcuța acesteia, să se întrebe principial, dacă atacul său, nu poate fi asimilat unor aspecte hormonale, strict specifice, feminității.
În genere, putem greși, dar avem șansa de a reflecta asupra eșecului suportat de tentativa mânioasă, pe care am avut-o.
În baza acestui raționament, fiecare individ al speciei umane, indiferent de locul său, pe scara parvenirii sociale, are datoria de a reflecta o țâră, și la sănătatea sa hormonală, cauza intimă, a declanșării atitudinilor isteroide distructive ale eșafodajului pe care s-a înălțat.
Prin această prizmă de gândire, victima PSD-ului, eroina ultimilor cancanuri ale presei de scandal, își merită, fără nici o compasiune, soarta pe care și-a provocat-o.
Privind-o înfrântă, la aprecierile mimat înțelegătoare ale unor mari colegi ai săi, autovictima Primăriei Capitalei, nu cred că mai are sorți de izbândă, politică, și va trebui să -și ducă povârnișul.
Pildă magistrală, celor care se vor fi înfoiat în ei înșiși, că pot influiența Ordinea socială de drept, care i-a făcut ceea ce sunt!
Cu alte cuvinte, să te împotrivești Sorții, care te-a făcut om!

Onu

Publicitate

6 comentarii

Din categoria Diverse ..., Pagini de jurnal. Proza scurta., PAMFLET, Univers feminin

6 răspunsuri la „ÎMI PARE RĂU!

  1. Bună dimineața, Onu ! 🙂
    NU sunt MEMBRU niciunui partid politic , iar ca atare,
    NU țin PARTEA NIMĂNUI ! 🙂
    Ca NEASERVIT politic NIMĂNUI 🙂
    îmi face plăcere să RECUNOSC că în cele sus postate, ai SPUS tot ce trebuia SPUS 🙂 despre fosta JURNALISTĂ aservită MOGULULUI grupului de presă ……………………,
    AJUNSĂ datorită PSD într-o funcție pe care NIMENI din clanul Pandele NU o VISA ……………..
    De unde se vede că ” FACEREA de BINE e ……………….”
    Pentru mai multe DETALII despre fosta ȘTIRISTĂ cu ” gură mare ” 🙂 😦 🙂
    ajunsă FĂRĂ MERITELE ei
    PRIMARUL GENERAL al BUCUREȘTIULUI 😦
    intră și pe
    http://amintiriamintiri.wordpress.com/
    O săptămână de TOAMNĂ cât mai frumoasă ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    • Dragă Alioșa, nici eu, nu fac politică, dar structural, prin altruism, cred că aparțin social-democrației!Să fie bine, tuturor, pe care soarta socială, i-a oropsit economic. Am însă ceva ,împotriva spiritului nerecunoștinței. Iar, după evoluția lucrurilor, cred că asistăm, la o lecție a Divinității, datorită Căreia, funcționează proverbul/ Nemulțumitului, i se ia Darul!/ Cu salutări prietenești! Onu

    • Dorogoi moi Aioșa!
      Chiar dacă modul de adresare, te va șoca, , află că nu este întâmplător. Cunosc, din ce n-am uitat, limba rusă, și poate cândva,modul de adresare al Stimatei Doamne Pandele, era Dragul meu Liviu! Și pe bune, pentru că moldovencele sunt firi sensibile și proteguitoare. De aci, și nedumerirea mea dureroasă, asupra ciudatei schimbări de atitudine. Și cum cunosc destul de bine, Universul feminin, n-aș exclude o codiță diabolică, împletită din păr de femeie. Că s-ar numi Viorica, sau Irina, mai puțin contează. Orgoliul feminin, afectat, se depășește pe sine, chiar dacă simte că este purtat spre pierzanie.Locuim pe maluri prea îndepărtate, ca să gustăm plăcerea unor gargarisme. Tu, pe malul marelui fluviu, eu pe cel al norocosului, de a-l fi pășit un Domnitor reputat al Țării. În caz că nu comit o eroare istorică impardonabilă. Dar sper că tu, mă vei ajuta să o repar, spre binele atât al Capitalei, cât și al liniștii mele sufletești.Să revin dar, la Mult Stimata DOAMNĂ PRIMAR GENERAL. O ÎNȚELEG, FIIND LA RÂNDU-MI, DESTUL DE PRICINOS,NU POT UITA VORBELE CUIVA, a lcărui nume îmi scapă, și care spunea-sunt om, și nimic, din ce-i omenesc, nu mi-e străin!
      Așa că,Dorogoi moi Alișa, să rămânem, la rându-ne oameni, și să-i acceptăm la rându-ne pe semenii noștri, oricât de deasupra noastră.
      POȚI CONSIDERA, CELE DE MAI SUS,O INVITAȚIE CALDĂ, LA ÎNȚELEGEREA DETAȘATĂ, A CELOR MULT PREA PESTE NOI.CU PRIETENIE DOBROGEANO- DÂMBOVIȚEANĂ!
      Onu

  2. Cum din 20 octombrie anul TRECUT,
    versus COMPORTAMENTUL ambiguu al lui Firea multe s-au PETRECUT,
    mă ABȚIN la a mai spune ceva ! 🙂
    În rest, ” commentul” mi-a plăcut 🙂
    și de-aceea, cu RESPECT te SALUT ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s