Singurătate

Duminică dimineața.
M-am trezit copleșit de o tristețe grea și intensă. Sentimentul de inutilitate, îmi este produs de ne comunicarea, cu care m-au obișnuit Corina, Dumnezeu s-o odihnească, și italianca Dorina.
În trăirea mea discretă, Dorina, este o existentă specială, aparte. Mi-e un dor trist, marcat de spaima că nu voi reuși, să-i transmit intensitatea emoției, care mă copleșește, gândindu-mă la EA.
Și nu știu de ce, pentru că, amintindu-mi-o, cumințică, stând, asemenea unei școlărițe sfioase,pe marginea patului,mă reîncarc de acea emoție specifică liceanului, pus în fața recunoașterii primului lui te iubesc, rostit cu vocea răgușită de momentul schimbării inerente specifice pubertății.
Și totuși, cu toată înfiorarea emoției prezenței ei , gândul către Dorina, mă învăluie delicat, și dominator.
Este probabil, reacția specifică îndrăgostirii mele liceene.
Deși, mi se pare nostimă, postura de liceean, de altă dată.
Foarte ciudată, starea Corina. Euforia conversației neobservată, decât la ora 5 dimineața, anunțată implacabil, de vuietul matinal, al motoarelor autobuzelor și troleibuzelor bucureștene.Este duminică dimineața, și tristețea de Dorina, italianca română, nu-mi dă pace!
Moment idilic, egalat de cântecul matinal, al cocoșilor copilăriei la țară. Este duminică dimineața, și tristețea de Dorina, italianca română,milaneză, nu-mi dă pace!
Buona giornata, Dorina!
Onu

Publicitate