Cutră, cutre

Nu, nu este o impolitețe în exprimare, din parte-mi.
Dimpotrivă, o amărăciune socio-politică, pentru trădarea pe care o suferă Dragnea, din partea vicepreședinților săi, indiferent de sex.
Pentru rigoarea lingvistică, conform DEX, cutră și pluralul său, înseamnă persoană prefăcută,fățarnică, intrigantă, lichea, secătură.
Să se încadreze în această definiție, cei pe care Dragnea, i-a făcut colaboratorii săi apropiați, în înfăptuirea dezideratelor politice, ale PSD?
Sau, să fie acesta portretul moral al unora?
Mare decepție, pentru mine, care eram cât pe ce, să-i votez, dacă nu făceam febră în ziua votului.
Formă inspirată a Divinității, de a ne opri de la tâmpenia inerentă a votului.
Și, credeam atât de mult, în oltenii lui Nea Mărin miliardar.
Pușa, pisica mea, trage cu ochiul peste umăr, de pe spătarul scaunului, și-mi miaună
-Oprește-te, până nu spui iar vreo tâmpenie politică. Ți-am mai spus că Vrâncioaia este o legendă. Și mă lovește ușor cu o gheară, spre mai multă convingere.
Nu am ce face, și mă conformez, intrând sub plapumă, pentru o nouă porție de transpirație, de unul singur.
Poate-mi vine și mie, mintea la cap! Și încep să-l boscorodesc, pe Dragnea
-Ți-am mai spus să nu ai încredere în cei pe care tu i-ai ridicat la nivelul tău.
Că în orice parvenit, mocnește starea de nerecunoștință, ca într-o infecție purulentă?
-Off, de te-ai învăța odată minte!

Onu

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria Educaţie, Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s