Arhiva zilnică: 4 noiembrie 2018

Post de virtual

Ieri, am ținut post de virtual. Parcă simt un ușor dezgust, citindu-i pe cei cărora le place pălăvrăgeala politică, doar ca o preocupare canină, în nopțile cu lună plină.
Aș dori o dezbatere de idei, cu argumente trăite, de participanți, dar o trăire obiectiv umană, fără șerpăria de limbi crestate, de sub care, țâșnește, din glande ascunse, veninul otrăvitor.
Polemica, după mine, ar trebui generată de convingeri spirituale, și nu de reacții convulsivante, e din porniri opoziționist vindicative, pe motive de înfrângere electorală.
Știu însă, că este greu.
Ca atunci, când suferi de gâlci, și la fiecare efort al musculaturii gâtului, te doare mai abitir.
Evident, că din compasiune pentru interlocutor,comit gestul reproșabil, de milă vindicativ înțelegătoare. Iar în acele momente, de încordată urmărire reciprocă, risc păcatul, periculos, de a ierta, prin compasiune.
Și spunându-mi milos-disprețuitor, că politica obiectivă, nu este pentru toți, mai ales pentru perdanții consacrați, în alegeri electorale, cărora, orice căutări de comunicare, li se transformă în reacții agresiv-bolșevic-fascistoide , în momentul bilanțului perdant.
Cu prietenie!

Onu

Publicitate

2 comentarii

Din categoria Animaţie, Pagini de jurnal. Proza scurta.